sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Jurnalist pesedist, ,,arvunit” pentru o funcție de director în Primăria Severin

Televiziunea baronului PSD Adrian Duicu de la care tocmai a plecat și ,,Mircea Badea de Mehedinți” a devenit o adevărată pepinieră de cadre pentru partid

Adrian Bidilici, jurnalistul care a candidat la ultimele alegeri locale pe listele PSD pentru un post de consilier local în Consiliul Local Drobeta Turnu Severin,  are cele mai mari șanse să ocupe o funcție de director în cadrul primăriei municipale. Este vorba de funcția de director al Direcției de Asistență Socială din Primăria Drobeta Turnu Severin. Concursul va avea loc la începutul săptămânii viitoare, la București, la Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Nimeni nu a mai ,,îndrăznit” să concureze pe post cu Bidilici. Omul are sprijin politic de la partid, de la PSD.  Funcția, în care Bidilici e dat la bursa  zvonurilor ca și înscăunat deja, a fost ocupată timp de peste zece ani neîntrerupți de Dorina Apetrei. Cum aceasta din urmă se află în prag de pensionare, iar legea funcționarului public nu îi mai permite  să rămână în funcție, postul a devenit vacant. În aceste condiții Primăria Severin a numit aici un director interimar. Este vorba de Felix Nuhaiu, angajat din primărie, fiul unui preot din municipiu. Sursele noastre susțin că nici Nuhaiu nu s-a încumetat să concureze cu Bidilici ,,că n-are nicio șansă în fața lui”. Adrian Bidilici lucrează de peste 20 de ani în media mehedințeană. Ultimul său loc de muncă a fost  în televiziunea locală controlată de baronul PSD Adrian Duicu  unde apărea pe post ca un fel de ,,Mircea Badea de Mehedinți” într-o emisiune gen ,,revista presei”. De la acest pupitru, dar și în alte apariții publice, de cele mai multe ori, Bidilici îi făcea de ocară pe toți ,,dușmanii”  PSD-ului și ai patronului său. Pentru aceste ,,merite”, conducătorii din PSD Mehedinți l-au răsplătit nu numai cu felicitări și mulțumiri ci și cu funcții politice concrete. Prima pe care a primit-o, renunțând la presă, a fost funcția de director economic în cadrul Direcției Agricole Mehedinți. Din păcate pentru el, nu a apucat să facă purici aici deoarece la scurt timp alianța contra naturii dintre PSD și PDL de atunci de pe vremea lui Mircea Geoană s-a rupt. Bidilici s-a întors în presă, însă la ultimele alegeri locale s-a băgat pe listele de candidați PSD pentru funcția de consilier local în CL Severin pe un loc eligibil. A fost ales consilier local însă a refuzat să fie validat și s-a întors înapoi în televiziunea lui Duicu. De câteva zile bune el și-a dat demisia de aici și, la bursa zvonurilor, se credea că va deveni consilier de imagine al primarului Screciu sau purtătorul de cuvânt al primăriei Severin. Va ajunge însă director în primărie. Contactat telefonic, viceprimarul  Severinului, Daniel Cîrjan, a declarat că el nu știe nimic despre acest lucru. A ,,auzit doar” că înscrierile și concursul cu pricina au loc la București. Atât și nimic mai mult: ,,Nu cunosc aspecte legate de politica de personal, nu știu cine s-a înscris la concurs, câți s-au  înscris. Din auzite doar cred că acest examen se dă la București. Și înscrierile se fac tot acolo”, ne-a declarat viceprimarul Daniel Cîrjan. Ieri în jurul orelor 13.00, în zadar am sunat la Serviciul Resurse Umane din cadrul Primăriei Severin, la telefonul afișat pe site-ul primăriei, că nu ne-a răspuns nimeni să ne dea lămuriri în plus.

Bidilici, admis la selecție dosar, dă singur, proba scrisă, luni
Pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene este afișat negru pe alb că Adrian Bidilici este admis la proba ,,selecția dosarelor” , rămânând ca luni, 25 septembrie 2017, să susțină proba scrisă . Bidilici nu are niciun contracandidat după cum reiese de pe site-ul oficial al Agenției Naționale
a Funcționarilor Publici.

 

Televiziunea lui Duicu, pepinieră de cadre a PSD Mehedinți

Policlinica Buna Vestire Craiova

De departe, nu vrem să fim ironici cu colegii de breaslă ci doar vrem să informăm opinia publică, se poate spune că televiziunea locală a lui Adrian Duicu nu a fost numai trompeta baronului și a PSD Mehedinți ci și o adevărată pepinieră de cadre a filialei locale a acestui partid. De aici, crainica de televiziune, tânăra Mirela Pintea Enea, a ajuns ditamai inspector școlar general la ISJ Mehedinți. Ulterior, o altă crainică de la această televiziune, tânăra Claudia Șontea a ajuns director la Căminul de Bătrâni Gura Văii din cadrul Primăriei Severin. Însă Adrian Bidilici este de departe jurnalistul, omul de presă care  a militat și s-a bătut cel mai mult pentru social- democrații din județ. Acum a venit și rândul lui să primească  un fotoliu călduț la stat, de la partid. Legal, prin concurs….

Politica