miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Polițistul de frontieră doljean și braconierii pe care îi proteja n-au scăpat de controlul judiciar

Magistraţii Tribunalului Dolj au respins, luni, solicitările inculpaților din dosarul rețelei de braconieri protejate de polițiști de frontieră doljeni de revocare, respectiv modificare a controlului judiciar, menținând măsura față de toți. Cei nouă inculpați din dosar sunt acuzați de constituire de grup infracțional organizat, luare de mită și braconaj, iar următorul termen de judecată în dosar este stabilit pentru 25 septembrie a.c..

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au hotărât, luni, 11 septembrie a.c., să-i mențină sub control judiciar pe cinci din cei nouă inculpați judecați în procesul rețelei de braconieri doljeni protejați de polițiști de frontieră: „Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar. Menţine măsura controlului judiciar dispusă prin Încheierea nr.256/18.10.2016 de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj cu privire la inculpaţii Şarlă Florin, Bărbulescu Cosmin Bogdan, şi Ozunu Alexandru Ovidiu. Menţine măsura controlului judiciar dispusă prin Ordonanţa nr.303/P/2016 din 17.10.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj cu privire la inculpatul Balaci Nicolae. Menţine măsura controlului judiciar dispusă de instanță prin Încheierea din 23.05.2017 cu privire la inculpatul Iovan Aurel. Respinge cererea formulată de inculpatul Iovan Aurel, prin avocat, de modificare a obligațiilor impuse prin acesta, potrivit art. 215 Cpp. Respinge cererea formulată de inculpatul Balaci Nicolae, Iovan Aurel, Şarlă Florin, Bărbulescu Cosmin Bogdan, şi Ozunu Alexandru Ovidiu, prin avocaţi, de revocare a măsurii controlului judiciar. În baza art.275 alin.3 C.p.p.cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.09.2017”, se arată în încheierea de ședință a instanței. 

Pe fond, din cauza lipsei de apărare a unuia dintre inculpați, cauza a fost amânată pentru 25 septembrie a.c.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Reamintim că, ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj au anunţat trimiterea în judecată  în acest dosar instrumentat sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă  Tribunalul Dolj, a trei poliţişti din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră  (SPF) Calafat, dar şi a altor şase doljeni, acuzaţi de braconaj, dare de mită, falsul în înscrisuri sau divulgarea secretelor de serviciu  şi constituire de grup infracţional organizat. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au început cercetările în acest dosar în octombrie, anul trecut, când au destructurat gruparea de braconieri coordonată de agent poliţie de frontieră Aurel Iovan din cadrul SPF Calafat – Sectorul Poliţie de Frontieră Bistreţ. Anchetatorii au reţinut că, în perioada iunie – octombrie 2016, inculpaţii Florin Şarlă, Alexandru Ozunu, Cosmin Bărbulescu şi Nicolae Balaci „s-au deplasat în zona Bistreţ, judeţul Dolj, unde, pe timpul nopţii, au braconat prin împuşcare mistreţi  şi iepuri, acest lucru întâmplându-se pe timpul executării serviciului de către agentul de poliţie Iovan Aurel, care avea în competenţă zona respectivă. Agentul de poliţie le facilita braconierilor accesul în perimetrul fondului cinegetic, iar după ce aceştia împuşcau animalele sălbatice, le asigura părăsirea în siguranţă a zonei, pentru aceste facilităţi Iovan Aurel primind ulterior foloase necuvenite, respectiv vânat braconat“. În urma cercetărilor s-a stabilit că agentul Iovan a primit de la braconieri vânat în valoare de aproximativ 2.500 de euro. În urma extinderii cercetărilor, procurorii au pus sub acuzare încă doi poliţişti de frontieră de la Bistreţ, dar şi alţi doi inculpaţi. Este vorba de agenţii de poliţie Cătălin Grecu şi Sorin Andrei, dar  şi de Florin Tătoiu şi Gigi Bozgan. Primii doi sunt acuzaţi că au divulgat secrete de serviciu, pentru ca braconierii să  nu fie prinşi în urma unor eventuale controale.

Iovan Aurel, folosindu-se tocmai de prerogativele funcţiei de agent de poliţie, le-a permis celorlalţi inculpaţi sau suspecţi din cauză să comită în mod repetat infracţiuni de braconaj cinegetic sau piscicol, cu complicitatea sa activă şi cu sprijinul agenţilor de poliţie Grecu Cătălin şi Andrei Sorin, prin oferirea de informaţii secrete de serviciu sau nepublice, pentru a nu fi depistaţi de alte organe abilitate ale statului cu atribuţii de constatare a infracţiunilor sau contravenţiilor“, au mai reţinut procurorii în rechizitoriu. 

Politica