sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Liga 1/Punctele lui Comănescu şi Calancea

Arbitrajul ostil şi greşeala uriaşă a moldoveanului dintre buturi au lăsat toate punctele în Gruia, iar CSU a suferit primul eşec.

CSU Craiova a pierdut primul meci din actuala ediție de campionat. Oltenii au cedat în Gruia, scor 2-1, în fața formației CFR Cluj, în etapa cu numărul 9 din Liga 1. Meciul de la Cluj-Napoca a început într-o notă de echilibru, cu ambele echipe preocupate mai mult de a nu pierde. Tensiunea s-a amplificat în momentul în care Mureșan i-a spart capul lui Screciu, iar Dan Petrescu a fost trimis în tribune pentru proteste. Ba mai mult îşi intră în rol centralul vâlcean Adrian Comănescu care a acordat cu mare ușurință o lovitură de la 11 m pentru CFR, după un duel între Tiago Ferreira și Deac, iar apoi l-a eliminat pe portughezul de la CSU după 2 minute după ce îi dăduse doar cartonaș galben. La numai două minute după primirea golului elevii lui Devis Mangia au fost foarte aproape de a restabili egalitatea, când Mitriță a trimis în transversală dintr-o lovitură liberă de la 25 m. În repriza secundă craiovenii au jucat mult mai bine, dar cei care aveau să înscrie au fost tot băieţii lui Dan Petrescu, care și-au mărit avantajul în minutul 65 prin Ibrahima Balde. Fostul jucător al lui Atletico Madrid a trimis în poarta goală, după o gafă uriaşă a lui Calancea, care a scăpat mingea la o centrare de pe flancul stâng. Craiovenii au redus din diferenţă, după ce Gustavo a transformat impecabil lovitura de la 11 metri, obţinută de Burlacu, după un duel cu Vinicius. Finalul a fost unul furibund, mai întâi acelaşi Balde l-a luat la ţintă pe Calancea, apoi CSU a ripostat în minutul 4 al prelungirilor prin Bancu care a pătruns pe partea stângă şi a tras la colţul scurt, în bară. La CSU, tehnicianul italian Mangia i-a folosit pe: Calancea – Screciu (’69 Burlacu), Kelic, Ferreira – Martic, Rossi, Zlatinski, Bancu – Gustavo, Băluță (’69 Popov), Mitriță (’78 Mihai Roman). Gazdele i-au avut în teren pe: Arlauskis – Manea, Vinicius, A. Mureșan, Camora – Hoban, Culio – Nistor, Deac, Nouvier – Urko Vera (’46 Balde; ’90+2 Omrani).

Mangia, mulţumit de joc

Policlinica Buna Vestire Craiova

La finalul partidei antrenorul echipei din Bănie, Devis Mangia, nu a criticat arbitrajul slab defavorabil al centralului Comănescu, în schimb a remarcat prestaţie elevilor săi.

Sunt mulțumit de evoluția jucătorilor mei, dar rezultatul nu ne este favorabil și nu-mi place. În ceea ce privește arbitrajul, las la latitudinea dumneavoastră să judecați. Am avut o discuție cu arbitrul la pauză și l-am întrebat despre penaltiul acordat și cartonașul roșu. Credeam că știu regulamentul jocului, dar poate greșesc. Este întotdeauna un moment oportun să învățăm. Meciul a fost extrem de echilibrat și în asemenea partide rezultatul este decis de episoade. Este inutil să ne ascundem, la golul doi a fost o eroare”, a declarat Mangia.

În etapa viitoare, CSU Craiova va întâlni sâmbătă de la ora 20.30, la Severin, pe Dinamo.

Liga 1, etapa a 9-a

8 septembrie

FC Botoşani – Astra Giurgiu 1-3

9 septembrie

Juventus Bucureşti – CSMS Iaşi 2-2

Viitorul Constanţa – FCSB 1-0

10 septembrie

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Voluntari 0-3

CFR Cluj – CSU Craiova 2-1

11 septembrie

Ora 18.00: Gaz Metan Mediaş – Concordia Chiajna

20.30: Dinamo Bucureşti – ACS Poli Timişoara

1. CFR Cluj 9 7 1 1 18-6 22

2. Astra Giurgiu 9 5 3 1 13-6 18

3. CSU Craiova 9 5 3 1 12-5 18

4. FCSB 9 5 3 1 12-7 18

5. FC Botoşani 9 5 1 3 14-10 16

6. Dinamo 8 5 0 3 12-6 15

7. ACS Poli 8 4 1 3 9-913

8. FC Voluntari 9 3 2 4 11-12 11

9. Viitorul 9 3 2 4 6-711

10. CSMS Iaşi 9 2 4 3 6-1010

11. Sepsi 9 3 0 6 7-15 9

12. Gaz Metan 8 1 1 6 4-16 4

13. Juventus Bucureşti 9 0 3 6 6-15 3

14. Concordia Chiajna 8 0 2 6 5-11 2

Politica