vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Biblioteca Județeană „Aman”: Lansarea proiectului „CRESC la bibliotecă”

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează conferința de presă de lansare a proiectului CRESC la Bibliotecă, miercuri, începând cu orele 10.00, în Sala „Marin Sorescu” (American Corner), co-finanțat de AFCN.

Proiectul se înscrie în aria tematică a Educației prin Cultură și este dedicat celebrării Centenarului României Moderne. Alături de partenerii săi, bibliotecile județene din Brasov, Caraș-Severin și Sălaj, Biblioteca Aman își propune conștientizarea unui grup de 10 copii și tineri, cu vârstele cuprinse între 12 și 16 ani, provenind din medii defavorizate, asupra valorilor și semnificațiilor legate de Primul Război Mondial și Marea Unire din 1918. Participanții vor beneficia de activități diverse: ateliere interactive, proiecții de film, prezentare de corespondență etc., prin care, alături de bibliotecarii specialiști, vor învăța cum pot participa activ la aniversarea a 100 de ani de momentele glorioase realizate în anii 1917-1918.

Întregul proiect a fost gândit și conceput dintr-o perspectivă inovatoare, în ceea ce privește publicul țintă, conținutul și metodele lui. Activitățile proiectului vor cuprinde un atelier interactiv de istorie, numit „Istoria Altfel”, ce include și vizionarea de materiale vizuale legate de evenimentele care au influențat destinul României în perioada Primului Război Mondial. Al doilea atelier, numit „Istoria Citită”, constă în studierea corespondenței de epocă, adaptată specificului local, și instruirea copiilor în redactarea de scrisori, aceștia fiind încurajați să interacționeze cu grupurile selecțate de către parteneri, împărtășind experiența lor din timpul atelierelor. Cea de-a treia activitate este intitulată „Istoria de Ieri, Azi”, atelier în cadrul căruia copiii vor realiza interviuri cu persoane care vor relata amintirile lor despre evenimentele din preajma Unirii României. Mai precis, este vorba despre surse de istorie orală, de repovestire a experiențelor celor care au participat la Unire de către urmașii lor, cei care păstrează aceste amintiri de viață.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Proiectul a pornit de la nevoia de servicii culturale oferite de biblioteci audienței pasive, adică acelor tineri aflați în situații vulnerabile și de risc cauzate de sărăcie și acces deficitar la cultură. În felul acesta, bibliotecile publice devin agenți activi și conștienți în întărirea coeziunii sociale a comunităților lor. Impactul proiectului vizează atât publicul țintă, cât și nivelul instituțional al bibliotecilor publice, care își vor diversifica oferta educațională. De asemenea, produsele proiectului – kitul educațional și testimonialele – vor fi diseminate între parteneri, în rândul școlilor și profesorilor interesați să preia modelul, precum și în instituțiile care oferă servicii culturale și sociale. Prin acest proiect ne propunem să valorificăm patrimoniul cultural local, să susținem accesul liber la cultură, să cinstim memoria Unirii din 1918, să promovăm diversitatea și toleranța. Prin aderarea la abordarea „minți diferite, soluții comune”, bibliotecile partenere doresc să încurajeze tinerii spre valorificarea moștenirii istorice și spre implicarea activă în celebrarea identității naționale.

Proiectul CRESC la bibliotecă este o bună oportunitate pentru noi toți, pentru copii în principal, de a ne acomoda cu experiențele de război de acum 100 de ani. Cum anul 2017 a fost declarat la nivel național Anul Mărăști, Mărășești și Oituz, oportunitatea pe care o prezintă un asemenea proiect este mai presus de orice echivoc. Este, practic, felul în care înțelegem să marcăm evenimentele de acum 100 de ani. Este, totodată, tributul pe care îl aducem unei etape care justifică pe deplin realizările naționale consumate în anul 1918. Cele trei ateliere vor fi coordonate de colegii mei Alexandru Ionicescu, Carmen Tică și Sofia Lavinia Cercel și sunt convins că atât activitățile interactive de istorie, de corespondență și interviu vor fi de un real folos pentru fiecare dintre noi. Le urez tuturor mult succes și le mulțumesc colegilor de la Bibioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov pentru că ne-au oferit oportunitatea de a ieși la rampă cu un proiect cu adevărat folositor”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman.

Birou Presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Politica