joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Noul spital municipal s-ar putea deschide săptămâna viitoare

Noul corp de clădire al Spitalului Municipal „Filantropia” din Craiova se pregătește de deschidere. De săptămâna viitoare, unitatea ar putea deveni funcțională, la acest moment mai fiind așteptat doar un aviz de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dolj.

Unitatea spitalicească din cartierul Sărari a fost inaugurată, miercuri, în prezența președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și ministrului Muncii și fost primar al Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.

dsc00747După o vizită în saloanele spitalului, Liviu Dragnea a afirmat: “Văzând şi fotografiile cu acea construcţie care era aici, mi-am amintit despre primele discuţii legate de construirea acestui spital. Aici era practic o clădire schelet, veche de dinainte de revoluţie. Am mai văzut atunci şi alte câteva locaţii pentru a lua o decizie. De la bun început am încurajat-o pe Olguţa. I-am spus că dacă va găsi resurse din bugetul local, sigur şi Guvernul o va sprijini. Iată că avem azi un spital cum rar vezi. Este foarte bine executat şi cu această ocazie vreau să felicit constructorul. Calitatea construcţiei. Dotările, conceptul modern, toate acestea sunt de remarcat. Există un nivel de confort destul de ridicat, este un loc foarte curat. Am întrebat şi despre sistemul de hrană şi am aflat că acesta este foarte bun. Cantina se află pe celălalt corp dar se serveşte în sistem de serv catering. Spunea doamna manager că îşi doreşte un computer tomograf şi este firesc acest lucru. Sper ca Ministerul Sănătăţii să răpundă pozitiv la această solicitare întrucât este absolut necesar un computer tomograf aici”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Fostul primar al Craiovei, Olguța Vasilescu, a precizat că în acest moment spitalul mai trebuie dotat doar cu plasme.

În urmă cu trei ani am demarat întregul procedeu. Scheletul era abandonat din 1993. Am căutat vreo trei locaţii atunci pentru spital şi în final am rămas la această locaţie. Din punctul nostru de vedere este foarte bună pentru că se află lângă spitalul de Boli Infecţioase şi se poate face o trecere mai uşoară, în special dacă vorbim despre cazurile de urgenţă. Acest spital este cea mai mare investiţie din România după revoluţie făcută din fonduri exclusiv de la bugetul local. Aparatura este nouă, mobilierul nou. Mai trebuie luate plasmele şi se rezolvă totul”, a declarat Olguța Vasilescu.

La rândul său, directorul medical al Spitalului Filantropia, dr. Lorena Dijmărescu a precizat: „Proiectul a ieşit mult peste aşteptările noastre. Nu este numai un spital care să deservească servicii medicale de rutină, ci este primul spital municipal realizat după revoluţie. Este un spital la standarde europene. Avizul de la ISU ne mai trebuie. Eu sper că de luni se deschid porţile acestui spital”.

În spitalul municipal din Craiova, care a fost construit pe scheletul abandonat din cartierul Sărari, din zona Spitalului de Boli Infecțioase, urmează să fie mutate patru secţii ale Spitalului „Filantropia: Secţiile Medicală I, Medicală II, Medicală III şi Secţia Fizioterapie şi Urgenţă.

Spitalul municipal din Craiova, a cărui construcție a demarat în luna aprilie 2016, este este printre puținele spitale care s-au construit în România după anul 1989. Lucrările au fost executate de asocierea de firme Recon SA – Getrix SA – GTX Proex Instal SRL – Electro Alfa Internaţional SRL, în cadrul unui contract cu o valoare de 33.615.422 de lei cu TVA, în care au fost incluse și dotările, și aparatura.

Scheletul de clădire din zona Spitalului de Boli Infecţioase fusese gândit, iniţial, ca un spital pentru bolnavii de SIDA, însă lucrarea a fost sistată din cauza lipsei de bani. După aceea, au existat mai multe tentative de a definitiva construcţia, tot cu destinaţie medicală, însă niciuna nu s-a concretizat. Până la urmă, în 2015, la inițiativa administrației Vasilescu, a fost lansată procedura de achiziție pentru construirea unui spital municipal.

Politica