marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dragnea și Olguța, în vizită la noul stadion al Craiovei

Președintele Camerei Deputaților, și lider al PSD, Liviu Dragnea și fostul primar al Craiovei Lia-Olguța Vasilescu, actual Ministru al Muncii, au fost ieri într-o vizită pe noul stadion din Craiova, care ar urma să fie inaugurat la finalul lunii octombrie. Alături de ei, pe teren au mers și ceilalți parlamentari PSD de Dolj, dar și din alte județe ale Olteniei, reprezentanții autorităților locale și județene, dar și primari din Dolj.

Liviu Dragnea a declarat că și-ar dori ca primul meci să fie împotriva lui Rapid București, echipa lui de suflet, care acum a luat-o de la început din Liga a IV-a după falimentul clubului.

“Mi-aș dori să se inaugureze stadionul cu Rapid. Rapidul și Craiova erau cele mai iubite echipe înainte. Indiferent cu cine se inaugurează, este o minune. E un stadion care să bucure oltenii. Cu un asemenea stadion, e păcat să nu iei titlul. Este un loc civilizat, frumos, are un gazon foarte bun. Sper să mă invite și pe mine la meciul inaugural. Acum sunt foarte marcat și emoționat pentru că atunci când a apărut ideea, o încurajam pe Olguța că reușește, dar am avut piedici, după piedici la acest proiect. Până la urmă rămâne un stadion de referință, care va dăinui peste ani”, a declarat Liviu Dragnea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Olguța Vasilescu, cea care a demarat inițiativa unui nou stadion pe mandatul ei de primar al Craiovei, consideră că numele stadionului ar trebui pus de către o companie care să investească în arenă contra publicității oferite.

“Stadionul este aproape finalizat, numai că nu știm când va fi primul meci. Asta depinde de gazon. Nu sunt niciun fel de probleme. Nu s-a stabilit încă numele, e o decizie pe care trebuie să o ia primăria. Eu am spus că dacă ar fi după mine aș organiza o licitație pentru denumirea stadionului cu firmele mari, exact cum este în occident. Cei care vor să dea denumirea acestui stadion să plătească cheltuielile utilităților. Ar fi un ajutor foarte mare și pentru primărie”, a afirmat actualul Ministru al Muncii, Lia-Olguța Vasilescu.

Legat de problemele care au apărut în perioada recentă la stadion, constructorul noului teren al Craiovei a spus că totul a fost rezolvat, iar arena este una sigură pentru craioveni: “Toate problemele care au fost s-au rezolvat, construcția se poate recepționa fără nicio problemă. Fiind o construcție dificilă și mare au fost niște neconformități, ca la orice construcție. Dar acestea s-au rezolvat, nu avem de ce să ne temem. Este o construcție sigură”.

Politica