vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Doi doljeni, soț și soție, condamnați definitiv pentru dare de mită

Doi doljeni din comuna Catane, soţ şi soţie, au fost condamnaţi definitiv, vineri, 1 septembrie a.c. pentru comiterea infracţiunii de dare de mită. Cei doi au fost prinşi pe 27 octombrie 2016 în sediul Postului de Poliţie din localitate încercând să mituiască un agent de poliţie cu 230 de euro pentru a scăpa de un dosar penal. Bărbatul, care a primit o pedeapsă totală de 2 ani 2 luni şi 20 de zile închisoare, a fost ridicat sâmbătă de polițiștii doljeni și încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova pentru ispășirea pedepsei, după cum au anunțat reprezentanții IPJ Dolj, iar soţia sa a scăpat cu o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendare.

Reprezentanții IPJ Dolj au anunțat că, sâmbătă, 2 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Băilești împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au desfășurat o acțiune pe linia depistării și prinderii persoanelor urmărite în temeiul legii. Astfel, în urma activităților specifice desfășurate în comuna Catane, județul Dolj, a fost depistat Constantin Irinel, de 33 de ani, din localitate, pe numele căruia Tribunalul Dolj a emis un mandat de executare a pedepsei privative de libertate, având de executat 2 ani, 2 luni şi 20 zile închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de conducere fără permis şi dare de mită.

Faptele pentru care doljeanul a ajuns în spatele gratiilor s-au petrecut în octombrie 2016. Mai exact, potrivit reprezentanților Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care au coordonat cercetările în cauză, pe 18 octombrie 2016, agentul principal de poliţie Emilian-Ştefan Ţîră, ajutor al şefului Postului de Poliţie Catane, l-a invitat la sediul subunităţii de poliţie pe Irinel Constantin, de 33 de ani, din localitate, pentru a fi audiat în calitate de făptuitor, în dosarul penal în care acesta era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii conducere fără permis. Doljeanul a încercat, în repetate rânduri, în timpul audierilor, să-i ofere diferite sume de bani poliţistului pentru a soluţiona favorabil dosarul penal, mai exact să nu-l trimită în judecată. Agentul de poliţie a refuzat banii şi a informat conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj şi Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj. Ofiţerii anticorupţie împreună cu procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au pus la punct detaliile flagrantului, astfel că Irinel Constantin a fost chemat, din nou, pe 27 octombrie, la Postul de Poliţie din Catane. A venit împreună cu soţia sa, Valentina, de 32 de ani, dar şi cu 230 de euro pe care i-a înmânat poliţistului. Și-a făcut apariţia echipa operativă, atât el, cât şi soţia sa fiind ridicaţi şi aduşi la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. După ce au fost audiaţi amândoi, procurorul de caz a dispus reţinerea lui Irinel Constantin pentru o perioadă de 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, femeia fiind plasată sub control judiciar. Irinel Constantin a fost arestat preventiv şi a stat după gratii până pe 16 ianuarie a.c, când a fost plasat în arest la domiciliu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cei doi au fost trimişi în judecată pentru dare de mită, în sarcina bărbatului fiind reținută și infracțiunea de conducere fără permis, au recunoscut totul în faţa magistraţilor de la Tribunalul Dolj, au fost judecaţi în procedura simplificată vizând reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, iar pe 3 mai a.c. a fost pronunţată sentinţa. Bărbatul, care mai are o condamnare, a primit închisoare cu executare, iar femeia cu suspendare: „Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Constantin Irinel, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă 1 (un) an 10 (zece) luni şi 26 (douăzecişişase) zile închisoare. (…) Condamnă pe inculpata Constantin Mariana Valentina la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 ani. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.05.2017”, se arată în hotărârea instanţei.

Atât inculpații, cât și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au declarat apel, soluționat vineri, 1 septembrie a.c., de Curtea de Apel Craiova. Instanța a respins apelurile inculpaților și l-a admis pe al procurorilor, majorând pedeapsa bărbatului cu încă un an: „Respinge apelurile declarate de către inculpaţii Constantin Irinel şi Constantin Mariana Valentina. Admite apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată. Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare la care se adaugă sporul de o treime, respectiv 2 luni şi 20 de zile, în total pedeapsa de 1 an 6 luni şi 20 de zile închisoare. Revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului Constantin Irinel prin sentinţa penală nr. 157/15.12.2014 a Judecătoriei Băileşti, definitivă prin neapelare la data de 06.01.2015, urmând ca această pedeapsă să fie executată alături de pedeapsa de un an 6 luni şi 20 de zile închisoare, în total inculpatul va executa pedeapsa de 2 ani 2 luni şi 20 de zile închisoare. Deduce în continuare perioada arestului la domiciliu de la 03.05.2017 la zi. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentei decizii penale. Obligă fiecare inculpat la câte 350 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariile apărătorilor din oficiu în cuantum de 720 lei (2×360 lei) se vor vira din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 01.09.2017”.

Politica