Actualitate, Olt, Oltenia, Sănătate

Oltenii, chemați să doneze sânge

donare-de-sange

Perioada verii, în special luna august, este cea în care se prezintă cei mai puţini olteni la Centrul de Transfuzii Sanguine Slatina pentru a dona sânge. Şefa Centrului face un apel la cei care pot dona, mai ales că de o săptămână operaţiile la Spitalul Slatina sunt amânate dacă nu reprezintă urgenţe.

Perioadele caniculare, suprapuse peste vacanţe, sunt caracterizate şi prin lipsa donatorilor de sânge. Dacă într-o zi normală la Centru de Transfuzii Slatina se prezintă 35-40 de donatori, în ultimele zile media a fost sub 20 de persoane care au vrut să doneze sânge.
„Facem apel către oameni să vină să doneze în toate perioadele anului, dar mai ales acum, când numărul celor care se prezintă scade, în special din cauza temperaturilor ridicate. Cantitatea de sânge pe care reuşim să o strângem, în aceste zile, o programăm doar pentru Spitalul de Urgenţă Slatina şi pentru Spitalul Municipal Caracal. Pentru că numărul donatorilor este mai mic, nu putem trimite sânge către centrele din Capitală. Apelul către donatori este unul permanent”, a declarat medicul Ramona Lesnic, şefa Centrului de Transfuzii Sanguine Slatina.
O altă problemă cu care se confruntă Centrul de Transfuzii este cea a personalului. În prezent, şase asistenţi şi un medic cu jumătate de normă îşi desfăşoară activitatea în cadrul Centrului.
„Măcar o jumătate de normă de medic să mai primim. Am tot solicitat, dar fără un răspuns favorabil. Ne-am dori să facem şi campanii mobile, la Spitalul Caracal, de exemplu, dar este imposibil. Ar însemna să închidem centrul la Slatina în ziua în care mergem la Caracal”, mai spune Ramona Lesnic.

Previous ArticleNext Article
Comentarii
Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE