vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Operații amânate sau temporizate din cauza lipsei de sânge

La spitalele din Craiova şi Slatina operaţiile sunt amânate sau temporizate, ceea ce înseamnă că se fac doar intervenţiile chirurgicale de urgenţă, din cauza lipsei de sânge.

În Slatina, din cauza lipsei de sânge, la Spitalul Județean de Urgență, operaţiile care nu reprezintă urgenţe sunt amânate până când rudele pacientului donează sânge sau până când Centrul de Transfuzii găseşte donatorul compatibil.

Reprezentanţii unităţii medicale au declarat că se observă o scădere a cantităţii de sânge livrate de Centrul de Transfuzii Sanguine Slatina. Cele mai mari probleme sunt întâmpinate în ceea ce priveşte pacienţii cu grupe de sânge mai rare – A negativ sau B negativ.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cei de la Centrul de Transfuzii ne-au anunţat cu privire la scăderea numărului de donatori, în această perioadă. Din păcate, suntem în situaţia în care temporizăm intervenţiile chirurgicale care nu reprezintă urgenţe, mai ales în cazul pacienţilor cu grupe speciale, A negativ, B negativ. De la începutul săptămânii, la raportul de gardă le-am cerut medicilor să ia legătura cu aparţinătorii pacienţilor şi să îi îndrume spre Centrul de Transfuzii pentru a dona sânge. Am avut şi cazuri mai grave, care au necesitat o cantitate mare de sânge, astfel că s-a văzut cum rezerva se epuizează şi ritmul în care primim de la Centru este în scădere”, a precizat directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, medicul Cătălin Pătru.

Reprezentanţii Centrului de Transfuzii Slatina spun că este o situaţie care se perpetuează în perioadele caniculare, când numărul donatorilor este mai mic.

Într-adevăr, a fost foarte cald, este şi perioada vacanţelor, concediilor, şi numărul celor care donează este în scădere. Cu toate acestea, noi am avut un număr mediu de 20-25 de donatori pe zi. Nu este o situaţie dramatică, dar se poate şi mai bine. Săptămâna aceasta nu am mai trimis stoc către Capitală, tot ce am avut am programat pentru Spitalul Slatina şi Spitalul Caracal. Cum s-a mai răcorit, deja s-a văzut o creştere a numărului de donatori, astăzi am avut 29”, a afirmat şefa Centrului de Transfuzii Sanguine Slatina, medicul Ramona Lesnic.

Aceeași situație este întâlnită și în Craiova. Pentru a acoperi necesarul de sânge, ar fi nevoie ca, lunar, 1.200 de persoane să meargă la Centrul de Transfuzii Sanguine și să doneze. Numai că în prezent, în medie, sunt puțin peste 500 de donatori în fiecare lună.

Medicii Centrului de Transfuzii Sanguine Craiova derulează, în prezent, și o campanie de promovare, care însă nu i-a mișcat pe donatori, prezentându-se numai 12 persoane.

Politica