vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Pugilistul craiovean Daniel Dumitru a cucerit titlul european la cadeți

Boxerul legitimat la CSM Craiova a făcut o competiție foarte bună la Râmnicu Vâlcea, acolo unde zilele trecute s-a desfășurat Campionatul European de box rezervat cadeților.

Craioveanul Daniel Dumitru, pregătit de antrenorul Marcel Sârba, s-a încununat cu titlul de campion european la box, categoria cadeți, după ce s-a impus, miercuri seara, în finala categoriei 76 kg. Pugilistul de la CSM Craiova l-a bătut la puncte cu 4-1 pe rusul Valeri Tadtaev în bătălia pentru aur. Daniel s-a calificat în ultimul act al competiției după ce a trecut în semifinale de croatul Borna Loncarici tot la puncte, scor 3-2. Acesta a fost singurul român care a cucerit aurul la concursul european de la Râmnicu Vâlcea, delegația tricoloră obținând în rest încă un argint și alte cinci medalii de bronz.

„Sunt foarte fericit. Am încheiat Europeanul cu un rezultat foarte bun, în pofida aşteptărilor cu care am pornit iniţial. Nu ştiam exact potenţialul echipei. Din fericire şi sportivii şi antrenorii s-au mobilizat foarte bine, am reuşit să facem o echipă omogenă, grupată. Fiecare şi-a văzut de ceea ce avea de făcut, fiecare a contribuit cu ce a putut şi a ieşit un rezultat excelent. Copiii au văzut cum este să evoluezi într-o astfel de competiţie, cu adversari foarte bine pregătiţi. Eu personal îmi doresc din toată inima ca antrenorii care au fost aici să tragă învăţămintele necesare, să conştientizeze că boxul începe la o vârstă destul de fragedă. Aş vrea să le transmit şi părinţilor că boxul nu este un sport periculos şi ce s-a văzut aici este relevant. Mănuşi protecţioniste, căşti… Este o scrimă în care câştigă cel care este mai inteligent şi îşi atinge de mai multe ori adversarul. Mulţumesc autorităţilor locale, Consiliului Local şi primarului Mircia Gutău pentru tot sprijinul acordat, celorlalte ţări care au fost alături de noi, echipei din Federaţie, voluntarilor şi tuturor celor care au contribuit la bunul mers al competiţiei. Eu consider că a fost un European reuşit”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Box, Vasile Cîtea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Rezultatele românilor la Campionatul European de cadeţi de la Râmnicu Vâlcea:

Aur: Daniel Dumitru (76 kg);

Argint: Ionuţ Albert Potoceanu (105 kg);

Bronz: Eusebiu Iulian Tîrzoman (43 kg), Marco Antonio Manea (44,5 kg), Andrei Musteţ (56 kg), Ştefan Panaitescu (80 kg) şi Dragoş Constantin Guzga (90 kg).

Politica