Dolj, Oltenia, Politică

Uite, nu-i spitalul regional!

mario-oprea-1024x576-1024x576

Nu vom avea spital regional, asta susțin liberalii doljeni. Aceștia au declarat joi, într-o conferință de presă, că există toate premisele ca acest spital să se piardă pe traseu și să nu existe niciodată. De vină, spun peneliștii, sunt cei din Guvern care nu au fost capabili să scoată la licitație studiul de fezabilitate pentru acest spital.

Acest Guvern a reușit să înceapă proiectul celor trei spitale regionale din România, Cluj, Iași și Pitești, iar la Craiova cel mai mare spital regional. Mi se pare un exercițiu de tupeu fantastic, mai ales pentru faptul că acest proiect este început de guvernarea Cioloș, semnăturile sunt cele ale ministrului Vlad Voiculescu, dar nu asta este chestiunea. Chestiunea pe care eu vreau să v-o subliniez și vă atrag atenția asupra ei este aceea că vom rămâne fără spital regional. PSD-ul ne va face să nu avem niciun spital regional. De ce? Pentru că ce aveau ei de făcut era să scoată la licitație studiul de fezabilitate la începutul acestui an, lucru care nu s-a întâmplat, singura amprentă socialistă pentru acest spital este ca s-a stabilit amplasamentul. Am văzut-o pe doamna Vasilescu (n.r. – Olguța Vasilescu) venind și prezentând cu un ton foarte optimist că am găsit amplasamentul pentru acest spital, un loc extraordinar de bun. După care a venit domnul Ion Prioteasa și ne-a explicat că e o situație neterminată, pentru că e nevoie de utilități, de un sens giratoriu, de configurarea circulației pe acolo și deci va fi mai complicat decât spunea doamna Vasilescu, după cum spunea chiar domnul Prioteasa. În fine, vreau să mai spun un lucru, care este o dată foarte importantă între datele problemei: banii alocați acestui spital, obținuți de guvernarea de care vorbeam, trebuie cheltuiți până 2020. Acesta este motivul pentru care eu vă spun că vom rămâne fără acest spital regional, așa cum am rămas și fără autostrada Craiova – Pitești, care nu e autostradă e drum expres și sper să nu ajungă spitalul regional un pavilion. Ca să fie spital regional va trebui cu totul altă anvengură a acestui Guvern care are preocupări minore„, a declarat Mario Ovidiu Oprea.

 

Previous ArticleNext Article
Comentarii
Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE