Actualitate, Gorj, Oltenia

Interzis în Prefectura Gorj!

prefect-gorj

Prefectul județului Gorj, Ciprian-Adrian Florescu, a emis, în data de 10 iulie, un Ordin prin care reglementează organizarea și desfășurarea activității de control-acces în Palatul Administrativ. Dincolo de normele pentru presă și angajați, apar și anumite reglementări mai neobișnuite pentru cetățenii care vin la Prefectura Gorj, nu de drag, ci pentru a-și rezolva diverse probleme administrative.

Astfel, conform Ordinului 194, „toate persoanele care solicită accesul în Palatul Administrativ trebuie să fie îmbrăcate decent și într-o manieră care arată demnitate și respect față de instituțiile care-și desfășoară activitatea în acest obiectiv. Ținuta inacceptabilă include: pantaloni scurți, papuci de plajă, îmbrăcăminte indicând afilierea la o bandă sau alte obiecte de îmbrăcăminte cu caracter ofensator, vulgar, rasist, sexist, obscen, haine cu desene sau cuvinte sugestive, slogane. Nu vor fi permise articolele de îmbrăcăminte sfâșiate, murdare și zdrențăroase, articolele de îmbrăcăminte provocatoare sau purtate provocator”, se arată în textul Ordinului.

Mai mult, persoanele și bagajele lor urmează să fie controlate antitero.

Noile măsuri intră în vigoare din data de 17 iulie.

În mod ironic și contradictoriu, mesajul prefectului de pe prima pagină a site-ului instituției pare unul constituțional, care oferă drepturi egale tuturor cetățenilor.

„Stimați cetățeni ai județului Gorj, fără a face promisiuni, vă solicit să aveți încredere în bunele mele intenții și vă asigur că veți avea pe mai departe în Instituția Prefectului și în mine în calitate de prefect, un garant al legalității, un permanent observator al problemelor sociale și economice ale gorjenilor și ale județului dar în aceeași măsură mă voi implica activ în rezolvarea lor, căutând cele mai bune, corecte și legale soluții”, este o parte a mesajului postat de prefectul Florescu pe site-ul Prefecturii Gorj.

Previous ArticleNext Article
Comentarii
Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE