vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Secția de Periodice a Bibliotecii Aman – Depozitarul presei de ieri și de azi

Au trecut mai bine de trei ani de când Secția de Periodice a Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman” funcționează într-un local nou. În martie 2014, la capătul unui laborios proces de transferare și organizare a colecțiilor de ziare și reviste, Secția de Periodice își relua activitatea, de data aceasta în sediul situat în Craiova, pe strada Sf. Dumitru la numărul 3. Refuncționalizarea secției a presupus așezarea la raft a tuturor colecțiilor, investirea în dotările tehnice ale noului spațiu și, evident, încunoștințarea tuturor utilizatorilor cu privire la mutarea din vechiul sediu. Că întreaga acțiune s-a finalizat cu succes o demonstrează numărul de vizite înregistrat la scara anului trecut (2016) la nivelul secției – 18.863.

Fără doar și poate, motivația unui asemenea demers trebuie căutată în însăși utilitatea periodicelor deținute de bibliotecă. Cum ziarele și revistele prezintă interes în egală măsură pentru cercetătorul interesat de presa de odinioară dar și pentru observatorul cotidianului, prezent zilnic în sălile de lectură ale secției, traficul tuturor documentelor este unul însemnat. Spre deosebire de celelalte secții ale bibliotecii unde există posibilitatea împrumutului la domiciliu, la Secția de Periodice, în mod invariabil, toate documentele solicitate se consultă în cele două săli de lectură aflate în incinta sediului.

Colecțiile de ziare și revistă totalizează peste 40.000 de volume, o cifră care se îmbogățește constant datorită celor peste 80 de abonamente pe care biblioteca le angajază anual pentru diverse cotidiene și publicații care acoperă domenii precum: istoria, geografia, medicina, economia, dreptul, politica, literatură și critică literară ș.a. Fondurile de care dispune secția înglobează ziarele și revistele publicate începând cu anul 1946 și până în prezent, toate celelalte materiale similare publicate anterior acestui an fiind, datorită valorii de document istoric, inventariate și înglobate în rândul Colecțiilor Speciale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nu mai puțin de 18 calculatoare cu acces la internet deservesc cele două săli de lectură, două având acces la softul de legislație LEGIS, dar și la Monitorul Oficial al României, varianta electronică. De asemenea, pentru ușurarea activității de cercetare, Secția de Periodice este dotată cu două copiatoare xerox.

Alături de activitățile specifice, la Secția de Periodice a Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Amanse desfășoară regulat cursuri de inițiere în folosirea calculatorului, ateliere de povești digitale și workshopuri pe teme de promovare și marketing. Toate activitățile sunt desfășurate pentru utilizatorii adulți.

“Secția de Periodice a bibliotecii Aman este cel mai consistent depozit de presă și colecții de reviste din regiunea noastră. Ultimii ani au fost martorii unor transformări majore. Secția a fost transferată într-un imobil nou, iar serviciile pe care le oferim utilizatorilor au fost redimensionate în sensul eficientizării procesului de împrumut-consultare la sala de lectură. Prin materialele pe care le punem la dispoziție, acoperim un spectru generos de preocupări și interese. Nu trece zi fără ca utilizatorii noștri să nu consulte ziarele, mai vechi sau mai noi, sau să se delecteze și informeze din revistele pentru care avem abonament. Le mulțumesc colegilor mei pentru activitățile pe care le desfășoară pentru că dacă ziarele reprezintă, așa cum s-a mai spus, istorii ale clipei, toți cei care se preocupă de conservarea și promovarea lor sunt curatori ai istoriei în mișcare”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.

Politica