sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Gutău, ciocu’ mic/ Dispute între Primărie și Judecătorie pe parcarea ce trebuie dezafectată

Judecătoria Râmnicu Vâlcea răspunde acuzațiilor primarului Mircia Gutău cu privire la parcarea situată pe terenul unei firme și care ar trebui dezafectată.

Într-un comunicat de presă semnat de președintele Marius Alexandru Lumineanu, Judecătoria Râmnicu Vâlcea arată că acuzele primarului sunt nefondate. În plus, magistrații „recomandă persoanelor interesate” să se abțină de la comentarii măcar până la motivarea deciziei judecătorești.

„Situația expusă în cuprinsul respectivului comunicat (semnat de primarul Gutău) nu este veridică, iar aprecierile autorului comunicatului pe marginea acestui subiect sunt exagerate. Astfel, hotărârea judecătorească pronunțată în cauză nu a fost adoptată în mod iresponsabil, absurd sau „în birou, fără legătură cu realitatea din teren”. Dimpotrivă, dosarul este unul complex și a fost soluționat într-o perioadă mai mare de un an, în care s-a realizat un amplu proces de cercetare judecătorească, judecătorul cauzei administrând numeroase probe pentru lămurirea situației de fapt (înscrisuri, martori, raport de expertiză, inclusiv cercetare la fața locului, așa cum rezultă din aplicația ECRIS).
Judecătoria Râmnicu Vâlcea reamintește că o hotărâre judecătorească nu se limitează doar la dispozitivul acesteia, ci cuprinde și considerentele, motivația judecătorului. În speță, hotărârea judecătorească este în curs de redactare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În aceste condiții, judecătoria Râmnicu Vâlcea recomandă părților implicate într-o cauză sau persoanelor interesate de o soluție adoptată într-un litigiu să se abțină de la comentarii publice referitoare la soluție până la rămânerea definitivă a hotărârii sau, cel puțin, până la motivarea hotărârii în funcție de care se poate aprecia în cunoștință de cauză asupra justeței soluției adoptate”, se arată în comunicatul Judecătoriei.

Magistrații mai precizează că soluția adoptată nu este definitivă, „iar dacă părțile din dosar nu vor fi convinse de motivația judecătorului cauzei, au posibilitatea exercitării căii legale de atac la Tribunalul Vâlcea”.

Reamnitim că, printr-un comunicat de presă semnat de primarul Mircia Gutău, Primăria Râmnicului a anunțat că va scoate asfaltul dintre blocurile 225, 50 și 300, după ce instanța a decis transformarea parcării dintre blocuri într-un loc viran.

Terenul cu pricina se află în proprietatea unei firme private, căreia municipalitatea trebuie să îi plătească şi despăgubiri de aproape 400.000 lei.

Mircia Gutău afirma că va ataca decizia pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea la o instanță superioară.

“În urma cererii făcută în baza HG nr. 834/1991, SC SOCOM SA primea de la Consiliul Judeţean Vâlcea titlul de proprietate pentru suprafaţa cuprinsă între blocurile 225 (fost Bloc IACM), 50 şi 300 din bd. Nicolae Bălcescu, vizavi de Liceul Tehnologic ”Oltchim”. Pe această suprafaţă, SC SOCOM SA solicita şi obţinea în anul 2010 Certificatul de Urbanism nr. 690/12418/11.05.2010 în vederea elaborării unui Plan Urbanistic de Detalii pentru construirea unei grădiniţe cu program normal. Doi ani mai târziu, Primăria municipiului aproba prin HCL nr. 36/2012 PUD ”Grădiniţă cu program normal, bd. Nicolae Bălcescu nr. 41-43, investitor SC SOCOM SA, impunând,  conform legislaţiei în domeniu, unele condiţii printre care asigurarea locurilor de parcare conform funcţiunilor zonei şi analiza circulaţiei carosabile şi pietonale pentru asigurarea deservirii clădirilor din zonă şi accesul autospecialelor – PSI, SMURD, ambulanţe şi altele. Pentru că se modifica categoria de folosinţă a terenului, solicitantul era, de asemenea, obligat să obţină acordul locatarilor blocurilor din zonă.

SC SOCOM SA nu a contestat în contencios administrativ această decizie a administraţiei locale, în schimb a atacat în instanţă decizia Primăriei municipiului, solicitând despăgubiri pentru o pretinsă lipsă de folosinţă a terenului.

Ca urmare, în data de 16.05.2017, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a dat soluţia în Dosarul 4997/288/2015 referitor la reclamaţia SC SOCOM SA împotriva Primăriei municipiului şi a asociaţiilor de proprietari de la cele trei blocuri, obligând administraţia locală să achite suma de 393.900 lei pentru lipsa de folosinţă a terenului pe ultimii 3 ani, la care se adaugă 26.440 lei cheltuieli de judecată. Soluţia dată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea mai obligă Primăria să scoată asfaltul din parcarea dintre blocuri, în caz contrar această lucrare poate fi executată de reclamantă, tot pe cheltuiala primăriei şi a celor trei asociaţii de proprietari

Astfel, printr-o soluţie care frizează absurdul, instanţa de judecată impune locatarilor din zonă să nu mai poată ieşi din blocuri decât călcând pe proprietatea privată a SC SOCOM SA, nemaivorbind de faptul că accesul maşinilor de intervenţii într-o situaţie de urgenţă majoră este restricţionat de încălcarea unei proprietăţi private”, se arată în comunicatul Primăriei Râmnicului.

În aceste condiţii, se mai arată în documentul menționat, municipalitatea  va demara imediat lucrările de scoatere a asfaltului dintre blocurile 225, 50 şi 300, transformând astfel, pentru că aşa a crezut de cuviinţă un magistrat, parcarea din zonă într-un loc viran.

“Totodată, vom delimita proprietatea privată a SC SOCOM SA de cea publică, astfel încât locuitorii din zonă să ştie cine se face responsabil de condiţiile de care se vor ”bucura” după punerea în aplicare a acestei soluţii judecătoreşti. În acelaşi timp, Primăria va ataca prin toate mijloacele legale această decizie, luată ”la birou”, fără nici cea mai mică legătură cu realitatea din teren, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze, într-un final, de condiţiile decente oferite de o aşezare urbană. Sperăm ca raţiunea să triumfe şi să avem mai mult câştig de cauză la o instanţă superioară”,  încheie Mircia Gutău, în comunicatul menționat.

Politica