vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

AJOFM Dolj: Absolvenții pot beneficia de servicii gratuite de ocupare

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj informează absolvenții instituțiilor de învățământ promoția 2017, printr-un comunicat de presă, că pot beneficia de servicii gratuite de ocupare (informare și consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă, formare profesională gratuită), precum și de facilități financiare, dacă se înregistrează la agenţiile locale / punctele de lucru din raza de domiciliu, ori la alţi furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, acreditaţi în condiţiile legii.
Totodată, amintesc reprezentanții AJOFM Dolj, absolvenții care într-o perioadă de 60 de zile de la data absolvirii nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale și sunt înregistrați la agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă pot beneficia de indemnizația de șomaj.
Pentru a se înregistra în evidențe și a putea solicita indemnizația de șomaj, absolvenții trebuie să știe că înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă se poate face în termen de maximum 60 de zile de la data absolvirii studiilor. După această perioadă, absolvenții pierd dreptul de a beneficia de indemnizația de șomaj, dar se pot înregistra pentru a putea beneficia de serviciile gratuite de informare și consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă, formare profesională gratuită.
„În cazul absolvenților de liceu promoţia 2017 data absolvirii cursurilor în anul şcolar 2016 -2017 este 26.05.2017 pentru elevii care au promovat la toate disciplinele, indiferent dacă promovează sau nu examenul de bacalaureat (conform Ordinului MECS 4.577 / 20.07.2016 privind structura anului şcolar, cu modificările și completările ulterioare).
Elevii care nu au situația școlară încheiată se pot înregistra în evidențele AJOFM Dolj în termen de 60 zile de la data promovării examenului de corigență ( data înscrisă în adeverința eliberată de instituția de învățământ).
Solicitarea indemnizației de șomaj în cazul absolvenților este posibilă după expirarea termeneului de 60 zile de la data absolvirii prevăzut de lege pentru a se încadra în muncă potrivit pregătirii profesionale, cu excepția absolvenților şcolilor speciale pentru persoane cu handicap în vârstă de minimum 16 ani care pot solicita indemnizația de șomaj imediat după absolvire.
Indemnizația de șomaj poate fi solicitată în cel mult 12 luni de la data absolvirii. Aceasta se acordă absolvenților o singura data pentru fiecare formă de învățământ absolvită, pe o perioadă de 6 luni, iar cuantumul este de 250 lei / lună.
Totodată, facem precizarea că absolvenţii, înregistraţi la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu sau reşedinţă, pot beneficia din bugetul asigurărilor pentru şomaj de prime de încadrare, în situaţia în care se angajează cu program normal de lucru, pentru o perioadă mai mare de 12 luni. Prima este egală cu valoarea indicatorului social de referinţă, respectiv 500 lei”, se arată în comunicatul de presă al AJOFM Dolj.
AJOFM Dolj mai arată că absolvenţii, care primesc indemnizaţie de şomaj, şi se angajează, în perioada de acordare a indemnizaţiei, pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o sumă egală cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat.
Dreptul se acordă absolvenţilor care îşi menţin raporturile de muncă sau de serviciu pentru o perioadă de cel puţin 12 luni, fiind necesar ca persoana respectivă să îl solicite agenţiei judeţene unde a fost înregistrat în termen de maximum 60 de zile de la expirarea celor 12 luni de la data angajării.

Politica