joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Festin cu bucate tradiționale la Casa Universitarilor din Craiova

Un festin cu bucate tradiționale a fost organizat, luni, la Casa Universitarilor din Craiova. Fripturi, sarmale, mămăligă, plăcinte, toate stropite cu vin, au fost expuse spre degustare, în cadrul evenimentului „Dolju-n bucate”, eveniment ce urmărește promovarea culturii și tradițiilor oltenești.

img_7732Zeci de craioveni au călcat, luni, pragul Casei Universitarilor, în a cărei curte a fost organizat un adevărat festin cu bucate tradiționale, atmosfera fiind întreținută în acorduri populare. Aceasta în cadrul evenimentului „Dolju-n bucate”, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, în parteneriat cu Universitatea din Craiova și Consillul Județean.

Proiectul propune să îi apropie pe tineri de lumea satului tradițional și, în același timp, să îi pună în valoare pe gospodarii comunităților rurale, cei care și-au asumat responsabilitatea conservării și promovării identității locale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În acest proiect au fost implicați aproximativ 70 de studenți care ne-au ajutat, au înțeles cum se organizează un astfel de proiect și le-a făcut plăcere să fie alături de noi. Unii dintre ei stau alături de noi de câțiva ani buni, făcând stagii de practică la noi, la instituție și pentru că le-a plăcut ideea vor să ne stea alături în continuare, deși poate ei nu mai sunt studenți. Noi, pe tineri, trebuie să îi facem să înțeleagă cât de importantă este identitatea noastră, identitate din toate punctele de vedere, fie că este gastronomică, fie că este identitate locală specifică fiecărei comunități, identitatea noastră oltenească. Prin proiectul „Dolju-n bucate” asta urmărim să facem din fiecare localitate un loc încărcat de istorie.

img_7749S-a spus, de exemplu, despre Oltenia, că este o zonă săracă în gastronomie. Nu suntem săraci în nimic. Sunt zone neexplorate, zone care trebuie scoase la iveală, lucruri pe care ar trebui să le știe toată lumea despre noi și putem să concurăm și cu bucătăria moldovenească și cu bucătăria ardelenească și cu alte bucătării. Avem și noi lucrurile noastre care ne reprezintă și care sunt legate de sufletul, istoria și civilizația noastră”, a declarat Amelia Etegan, director al Centrului pentru Promovarea Tradițiilor Dolj.

Radu Constantinescu, prorectorul Universității din Craiova, prezent la eveniment a afirmat: „Vrem să fim o placă turnantă pentru coagularea tuturor eforturilor, capabilităților, tuturor instituțiilor care pot promova cultura, în cazul de față tradițiile acestei zone, Oltenia. Suntem deosebit de bucuroși să fim aici cu toții, că este un proiect viabil”.

La rândul său, vicepreședinte al CJ Dolj, Oana Bică, a declarat: ”În numele întregii echipe de conducere a Consiliului Județean Dolj vreau să îi felicit pe toți cei care se implică în astfel de proiecte prin care reînvie tradițiile și obiceiurile românești, iar în calitate de fost manager al Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” mă bucur foarte mult să văd foarte mulți tineri care se implică în astfel de activități și îi asigur de tot sprijinul Consiliului Județean Dolj”.

Bucate ca-n vremea bunicilor

Oaspeții au putut degusta bucate pregătite ca-n vremea bunicilor, cu ce are omul satului în gospodăria proprie.

Am venit cu ciuști umplute, friptură de pui, sarmale, caltaboș, friptură de pui pe pâine în cuptor, păpuși de dragavei, cu mămăligă friptă pe plită, lapte covăsit de noi. Și mâncare de prune am adus. Se face de post mai ales la pomeni, e nemaipomenită”, a spus Jana Manole, din Giurgița.

Femeia ne-a dezvăluit și rețeta pentru friptura de pui pe pâine.

Se pune făină, drojdie, sare, apă se face aluatul și se lasă la dospit vreo jumătate de oră. Și dup-aia un pui tăiat, pus un pic de sare, ulei și pus pe aluat așa și se coace, depinde cum e țăstul de ars, iasă puiul gata în cam un sfert de ceas, douăzeci de minute cu totul. Nu durează mult. Mai ales la alea electrice se face imediat”, a mai spus femeia.

img_7736Studenții au adus spre degustare bucate gătite de ei: cozonaci, sarmale, mămăliguță cu ou. Una dintre tinerele studente ne mărturisește că a învățat de când era copil să învelească sarmale.

Am pus carne, orez, bulion, ceapă puțin călită, apoi le-am înfășurat, le-am fiert pe vatră. Cred că de la 12 ani am învățat, de la mama mea, să înfășor sarmale. Îmi place. Știu să fac fasole, chifteluțe, mămăliguță, gem, dulceață”, a afirmat Mariana Trașcă, studentă în anul I la Facultatea de Biologie.

“Dolju-n bucate” este un proiect iniţiat în anul 2014, de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, ca o călătorie prin viaţa satului tradiţional doljean, ilustrată prin diversitate culinară şi poveştile protagoniştilor care refac tabloul reunirii familiei ţăranului autentic în jurul mesei. Proiectul a fost demarat atunci alături de localitatea Dăbuleni, care a facilitat realizarea unei filmări într-o bucătărie conservată ca acum aproape 100 de ani, cu protagoniste vârstnice care au povestit şi gătit la vatră. De asemenea, fotografiile făcute la acel moment au constituit şi prima expoziţie “La vatra cu bucate ca-n poveşti”. Deja oraşul Dăbuleni şi-a trecut în palmaresul cultural mai multe episoade “Dolju-n bucate”, în care gospodinele au gătit aşa cum făceau bătrânele lor, folosindu-se doar de ce aveau pe lângă casă.

Un alt exemplu extraordinar, după cum arată reprezentanții Centrului de Promovare a Tradițiilor, de implicare a comunităţii şi de asumare a îmbunătăţirii imaginii acesteia prin promovarea faptelor de cultură tradiţională este comuna Bârca. În repetate rânduri, atât în Craiova (la Galeriile „Cromatic”, dar şi la Universitatea din Craiova), precum şi în comună, oamenii au putut gusta pâinea minţită, raci umpluţi, salată de vinete cu puţin usturoi şi ţelină, murături, turtă coaptă, gogoşi şi multe alte bucate alese, pregătite cu suflet şi pricepere de gospodine din Bârca, precum și bucate bulgărești.

Alte importante momente „Dolju-n bucate” s-au organizat în colaborare cu localitățile Pielești, Calafat, Băilești, Urzicuţa, Ghidici, Maglavit, Desa, Giurgița, Izvoare, precum şi cu Asociaţia Vlahilor din Bulgaria.

Politica