vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

“Biblioteca Exilului Românesc din Paris Basarab Nicolescu”

“Biblioteca Exilului Românesc din Paris Basarab Nicolescu” la Brașov

Expoziție itinerantă de afișe de la Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman”,Craiova, Dolj

Astăzi, 8 mai 2017,  Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” Dolj alături  de Biblioteca Județeană “George Barițiu” Brașov vor vernisa, la Brașov, o expoziție de postere înfățișând cărți și documente, reviste și afișe deținute de “Biblioteca Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu”. Expoziția este organizată la sediul central al ,Bibliotecii Județene “George Barițiu” Brașov (Bd. Eroilor nr. 35, etaj I) și va fi deschisă publicului timp de două săptămâni. Vernisajul va avea loc astăzi, 8 mai 2017, la orele 13,00.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Basarab Nicolescu este o personalitate de seamă a științei, culturii și spiritualității românești, fizician și filosof cunoscut prin conceptul de transdisciplinaritate, pe care l-a dezvoltat teoretic și metodologic. S-a născut la 25 martie 1942, la Ploiești, ca fiu al lui Anton și al Anghelichii Nicolescu, născută Anastasiadis. Mare parte din copilărie a fost lipsit de tatăl său, prizonier într-un lagăr sovietic, fiind îndrumat spiritual de cel care a fost preacuviosul Părinte Galeriu. Familia și mai ales străbunicul patern, învățătorul Andrei Nicolescu-Păcureți, premiat de Academia Română pentru monografia comunei Păcureți, au fost cei care l-au îndreptat spre carte și i-au stimulat pasiunea pentru cunoaștere. De tânăr, a fost interesat de domenii diverse, câștigând în 1959 deopotrivă olimpiada națională de literatură și Medalia de aur la prima Olimpiadă Internațională de Matematică de la Brașov. A absolvit Facultatea de Fizică a Universității București în 1964, unde și-a susținut și doctoratul. Bursier francez în anul 1968, s-a stabilit la Paris unde a continuat activitatea științifică. În același timp, Basarab Nicolescu a fost implicat în viața comunității românești din Paris. A păstrat legături cu reprezentanți ai diasporei românești: Leonid Arcade, Emil Cioran, Ioan Petru Culianu, Mircea Eliade, Vintilă Horia, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Miron Kiropol, Ștefan Lupașcu. Interesul său pentru cultura română se reflectă în colecționarea publicațiilor autorilor români vechi și noi (Elena Văcărescu, Martha Bibescu, Benjamin Fondane, Gherasim Luca, Horia Stamatu etc.). Cărți cu autografe valoroase, dedicații către B. Nicolescu, reviste, fotografii, manuscrise, afișe de conferințe fac parte din biblioteca academicianului, ce a fost donată Bibliotecii Județene din Craiova și formează nucleul bibliotecii exilului, inaugurată în 18 octombrie 2016. O parte din aceste valori pot fi văzute în expoziția itinerantă de postere de la Biblioteca Județeană Brașov. Publicul are astfel ocazia să cunoască documentele din această generoasă donație. Biblioteca Județeană Brașov invită cu bucurie brașovenii să viziteze expoziția.

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” pune un deosebit accent pe colaborarea cu celelalte instituții de profil din țară și străinătate. Este, bineînțeles, vorba despre valorizarea unei colaborări în beneficiul comunităților, altele decât cele pe care le deservim în județul Dolj. În data de 8 mai 2017 vom vernisa expoziția itinerantă “Biblioteca Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu”. Expoziția este una itinerantă pentru că, după prezentarea ei în premieră la Craiova, a urmat, în luna februarie, vernisarea de la Cluj. Pentru perioada următoare intenționăm să o expunem în cât mai multe localități din România deoarece există un real interes pentru demersul nostru. Bogăția și diversitatea cărților și materialelor realizate de actanții culturali români din afara granițelor țării și proiectul în sine merită o promovare solidă și asta pentru că un asemenea demers a fost realizat în premieră la nivelul țării noastre. La Craiova, la Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” s-a reușit realizarea unei biblioteci a exilului românesc, proiect pentru care ne dorim o completare constantă și pe care, la momentul finalizării lucrărilor de reabilitare pe care le întreprindem la un imobil recent intrat în patrimoniul bibliotecii, îl vom muta în casă nouă, în Muzeul Cărții și Exilului Românesc. Brașovul, important centru cultural și universitar, acel “centru al țării” evocat nu o dată de marele diplomat craiovean Nicolae Titulescu, va fi, deci, următoarea locație în care vom vernisa această expoziție de postere. Sperăm ca toți brașovenii să găsească utile și interesante inițiativele noastre, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene Dolj “Alexandru și Aristia Aman”.

 

Politica