vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Liga Elitelor/ Puștii lui „Mogo”, aproape calificați

Grupa U-17 de la CSU este în continuare lideră în seria de Est și după victoria de la Voluntari și este aproape sigură de un loc la turneul final.

Cu un parcurs de excepție în acest sezon în care nu a mai pierdut de pe 16 noiembrie, când a fost învinsă cu 1-0 de Concordia Chiajna, juniorii Under 17 de la CSU Craiova sunt cu un pas la turneul final, unde vor merge primele două clasate din Seriile de Vest și Est. În ultima rundă trupa lui Daniel Mogoșanu au câștigat cu 3-2 pe terenul celor de la FC Voluntari. Au marcat pentru craioveni Zbona 2 și Târș.

Am făcut un meci bun, am avut ocazii și importante sunt cele 3 puncte care ne mențin în continuare pe prima poziție. Trebuie să fim la fel de concentrați și în ultimele 6 etape ale campionatului regulat, mai ales că vom juca peste 5 runde cu Viitorul Constanța. Oricum după cum ne prezentăm sunt convins că putem termina campionatul pe prima poziție. Sunt foarte mulțumit de parcursul de până acum și de faptul că am o grupă cu mulți copii de perspectivă”, a declarat antrenorul echipei Elitelor U-17, Daniel Mogoșanu. La CSU au jucat: Bobonete – Vlădulescu, Sima, Albăstroiu, Vadasis, Șerban (81 Gheorghe), Nichifor (71 Nițuică), Ciutică (71 Târș), Dobre, Mihăilă (81 Cercel), Zbona (83 Stăiculescu).

Policlinica Buna Vestire Craiova

Tot în cadrul etapei a 20-a din seria de Est s-au mai jucat partidele: Centrul de Excelență Buzău – Concordia Chiajna 2-1, CSM Politehnica Iași – FC Viitorul Constanța 1-0, FC Brașov – Asociația Regal Sport Club” Ferdinand I” București 2-0, Academia de Fotbal Farul Constanța – Juventus București 2-2, Dinamo 1948 București – CS Sport Team București 5-0 și Chindia Târgoviște – CS Petrosport Ploiești 0-1. Tot la Voluntari s-au impus și juniorii U-19. Elevii lui Bogdan Bidescu au învins cu 4-2, prin reușitele lui Stancu (2), Tătulea și Chivu. Formula folosită de antrenorul Bogdan Budescu a fost următoarea; Marc – Vînătoru, Bogdan, C.Ion, Bălă, Băloi, Trancă (70 Rodeanu), Chivu (78 Chiriță), Frăsineanu (90+3 Pacionel), Tătulea (90 Roman), Cîrlig (46 Stancu).

Suntem în creștere de formă, iar faptul că am ajuns pe locul trei spune acest lucru. Ne dorim să continuăm în același ritm și să remontăm handicapul de 12 puncte față de echipa de pe locul secund. Deși va fi greu trebuie să credem în șansa noastră”, a afirmat tehnicianul juniorilor U-19, Bogdan Budescu. Pe lângă jocul de la Voluntari s-au mai disputat CSM Politehnica Iași – FC Viitorul Constanța 2-1, LPS Roman – Concordia Chiajna 3-3, FC Brașov – CS Mioveni 2-0, Academia de Fotbal Farul Constanța – Juventus București 2-1, Dinamo București – CS Dinamo București 3-0 și Chindia Târgoviște – FC FCSB 3-0.

 

Liga Elitelor-U17

13 aprilie, ora 13

Juventus București – FC Voluntari

 

19 aprilie, ora 14

Dinamo București – Centrul de Excelență Buzău

Concordia Chiajna – CSM Poli Iași

Petrosport Ploiești – FC Brașov

SC „Ferdinand I” București – Farul Constanța

Sport Team București – CSU Craiova

 

26 aprilie, ora 15

Viitorul Constanța – Chindia Târgoviște

 

Clasament

1. CSU Craiova 20 16 2 2 82-22 50

2. Dinamo București 20 15 3 2 58-19 48

3. Viitorul Constanța 20 13 3 4 49-16 42

4. SC” Ferdinand I” 20 12 5 3 51-22 41

5. FC Voluntari 20 10 5 5 49-29 35

6. Concordia Chiajna 20 10 2 8 28-23 32

7. Cent. de Excelență Buzău 20 8 4 8 37-29 28

8. Petrosport Ploiești 20 7 4 9 32-44 25

9. Juventus București 20 6 6 8 33-40 24

10. Farul Constanța 20 4 9 7 27-41 21

11. CSM Poli Iași 20 4 5 11 20-49 17

12. Sport Team București 20 3 4 13 17-48 13

13. Chindia Târgoviște 20 3 2 15 17-48 11

14. FC Brașov 20 1 2 17 10-80 5

 

Liga Elitelor U-19

Etapa viitoare:

13 aprilie, ora 11

Juventus București – FC Voluntari

 

19 aprilie, ora 12

Dinamo București – LPS Roman

Concordia Chiajna – CSM Poli Iași

FC FCSB – FC Brașov

CS Mioveni – Farul Constanța

CS Dinamo București – CSU Craiova

 

26 aprilie, ora 13

Viitorul Constanța – Chindia Târgoviște

 

Clasament

1. Dinamo București 19 16 3 0 86-17 51

2. Viitorul Constanța 19 15 2 2 63-17 47

3. CSU Craiova 20 9 8 3 48-41 35

4. Concordia Chiajna 20 10 4 6 49-35 34

5. Farul Constanța 20 10 2 8 45-53 32

6. CSM Poli Iași 20 10 1 9 43-39 31

7. FC Voluntari 20 8 5 7 43-43 29

8. Chindia Târgoviște 20 7 3 10 31-39 24

9. CS Dinamo 20 7 2 11 53-51 23

10. CS Mioveni 20 6 3 11 27-43 21

11. Juventus București 20 5 5 10 21-36 20

12. FC FCSB 20 5 4 11 28-53 19

13. FC Brașov 20 5 2 13 42-83 17

14. LPS Roman 20 3 2 15 24-53 11

Politica