joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Lecție de fotbal predată elevelor lui Ispas

În etapa a X-a a Ligii a II-a feminine de fotbal, ACS Atletic Drobeta a primit o adevărată lecție de fotbal de la ACS Banat Girls Reșița, care s-a impus cu scorul de 9-1 (4-1) pe terenul sintetic din Valea Domanului.

 

Georgiana Radulov (8, 12, 80), Denisa Blidar (11, 44, 53, 89), Mădălina Gînju (47) și Denisa Burdan (75) au marcat pentru gazde, în timp ce singurul gol al echipei severinene a fost izbutit de Loredana Sîrbu, în minutul 73. Bănățencele câștigaseră cu 2-0 meciul disputat în tur la malul Dunării și continuă să spere la promovarea în eșalonul secund. „Din păcate, a trebuit să folosesc o echipă improvizată, deoarece unele dintre titulare nu au putut face deplasarea”, a justificat antrenorul Daniel Ispas înfrângerea drastică de la Reșița.  Acesta a mizat pe Lavinia Sporea – Paula Usturoi, Dara Bărzuică, Sidonia Giuverdea, Bianca Pîrvănescu, Lavinia Erceanu, Cerasela Băluță, Elena Giurcă, Larisa Cimpueru, Loredana Sîrbu și Ionelia Matei, iar pe parcurs  au mai intrat Andra Buzdugănaru, Maria Urhuț, Daniela Condescu și Alexandra Amza.  Rămase pe locul 4 în clasament, severinencele vor juca următorul meci pe data de 23 aprilie, cu începere de la ora 11, pe Stadionul Termo, cu Independența II Baia Mare, echipă aflată două trepte mai jos în ierarhie.

 

 

Rezultatele etapei a X-a:
Banat Girls Reșița – Atletic Drobeta                          9-1
Independența II Baia Mare – Venus Maramureș        4-0
Vulpițele Galbene Roman – Piroș Security Arad       1-3
Atletic Onix Râmnicu Sărat – FC Onești                    3-0

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Clasament Liga a II-a

  1. Piros Arad 10        8          1          1          55-10   25
  2. Atletic Rm.Sărat 10 7          3          0          24-7     24
  3. Banat Girls Reșița 10 7          0          3          50-16   21
  4. Atletic Drobeta 10 4          1          5          14-27   13
  5. Vulpițele Roman 10 3          3          4          27-18   12
  6. Indep.II Baia Mare 10 3 2          5          15-42   10
  7. Venus Maramureș 10 1          1          8          8-44     4
  8. FC Onești 10 0          3          7          9-38     3

 

Politica