vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Aproape de cetățeni în preajma Sărbătorilor Pascale

Apropierea Sfintei Sărbători a Învierii Domnului ne oferă prilejul de a fi alături de semenii noștri și prin acțiuni umanitare, ocazie cu care dorim să oferim câte ceva din puținul nostru celor încercați de un destin nefavorabil.

dsc_0292Misiunea umanitară organizată de Crucea Roșie, filiala Mehedinți, a avut sprijinul jandarmilor, pompierilor și politiștilor de frontieră mehedințeni, care s-au deplasat astăzi, 13 aprilie, în localitățile Gârla Mare și Pristol. Astfel, 55 de familii aflate în situații de dificultate socială au primit pachete consistente cu alimente neperisabile necesare sărbătorilor de Paște, care au fost donate în cadrul proiectului Banca de Alimente .

În baza parteneriatului încheiat între Jandarmeria Mehedinţi şi Crucea Roşie, jandarmii mehedinţeni au participat de-a lungul timpului la numeroase acţiuni voluntare şi acţiuni umanitare de distribuire a alimentelor către populaţie, răspunzând prezent la fiecare solicitare şi oferind o mână de ajutor la nevoie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica