vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Procesul subprefectului de Olt cu Prefectura, termen în luna mai

Primul termen al procesului în care subprefectul de Olt Ionuţ Cotarcea îşi cere prima de instalare pe funcţie a fost stabilit de Tribunalul Olt pentru data de 16 mai.

Instalat pe funcţie de guvernul Cioloş, în octombrie 2016, Cotarcea solicită prima de instalare care susţine că i se cuvine potrivit prevederilor Legii nr.188/1999, actualizată, privind statutul funcţionarilor publici. Numit în funcţia de subprefect de guvernul tehnocrat, condus de Dacian Cioloş, Ionuţ Cotarcea are strânse legături cu Partidul Naţional Liberal, al cărui membru a şi fost, până în 2014.

Susţinut în PNL de şeful organizaţiei Balş, Mădălin Teodosescu, dar şi de şeful organizaţiei judeţene, Gigel Ştirbu, tânărul Ionuţ Cotarcea a reuşit, în 2013, să ocupe funcţia de inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În 2014, după destrămarea USL-ului, formaţiune care îl propulsase la Bucureşti, Ionuţ Cotarcea şi-a simţit funcţia în pericol, aşa că a susţinut concurs pentru un post în cadrul aceleiaşi instituţii. Astfel, din noiembrie 2014, a fost directorul Direcţiei Juridice şi Resurse Umane, din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii. Tot în 2014, Cotarcea a demisionat din PNL, dar nu pentru că nu l-ar mai fi reprezentat doctrina liberală, ci pentru că statutul de înalt funcţionar public i-o impunea.

Cotarcea are zilele numărate în funcţia de subprefect de Olt, acesta urmând să fie înlocuit de o persoană susţinută de ALDE, cel mai probabil de consilierul local de la Slatina, Radu Ioniţă.

Politica