Actualitate, Economie, Oltenia, Vâlcea

Termen extins pentru vânzarea activelor Oltchim

oltchim

Termenul limită pentru depunerea ofertelor angajante în ceea ce privește vânzarea celor 9 pachete de active ale Oltchim a fost extins până la 26 iunie, reiese dintr-o informare transmisă Bursei de Valori București (BVB), potrivit Agerpres.

”Ca urmare a solicitărilor primite de la participanții procesului de vânzare a pachetelor de active ale Oltchim, precum și din cauza complexității proiectului, s-a decis extinderea termenului limită de depunere a ofertelor angajante, pentru data de 26 iunie 2017”, se arată în document.

Conform planului de reorganizare modificat al companiei, aprobat în ședința Adunării Creditorilor din 6 martie, activele Oltchim vor fi oferite spre vânzare grupate în 9 pachete: Uzinele clor — alkali, Uzina oxo-alcooli, Uzinele propilen-oxid și polioli, servicii site, vagoane cale ferată, Procesare PVC, Uzina petrochimică, VCM/PVC Râmnicu Vâlcea, Uzina petrochimică — Bradu-Pitești, Uzina Anhidridă Ftalică — Rm Vâlcea.

Valoarea totală de piață a celor nouă pachete de active este de 293,728 milioane euro, iar prețul de pornire a vânzării va fi de 307 milioane euro.

Activele neesențiale sunt grupate în pachetul de active nr. 10, participanții la procesul de vânzare putând oferta inclusiv pentru active individuale, aferente acestui pachet, care vor fi vândute prin licitație publică cu strigare.

În document se mai precizează că prețul trebuie să fie cash și trebuie să se plătească în întregime la finalizarea tranzacției, fără vreo opțiune de recalculare ulterioară sau vreo formă de întârziere a plăților sau de diminuare ulterioară a prețului ofertat.

Un cumpărător al activelor Oltchim va putea prelua cel mult jumătate dintre angajații societății, iar pentru fiecare salariat care va fi preluat se va calcula un bonus de 5.000 de euro.

Documentul specifică faptul că nu există obligația preluării salariaților împreună cu activele. Reangajarea salariaților nu reprezintă o condiționare a investitorilor în vederea cumpărării pachetelor de active, dar există probabilitatea ca unii dintre aceștia să dorească să preia salariați.

„Conform contractului colectiv de muncă, disponibilizarea salariaților se face cu acordarea unor plăți compensatorii, acestea având regim de creanțe curente în cadrul procedurii de reorganizare. Din perspectiva creditorilor, plățile compensatorii au un efect similar cu al unui preț de vânzare echivalent mai mic. Astfel, se intenționează negocierea cu potențialii angajați care sunt doriți de către ofertanți, în vederea eliminării impactului negativ al plăților compensatorii asupra tranzacției. Salariaților care vor termina unilateral contractul individual de muncă încheiat cu Oltchim, în vederea reangajării de către cumpărător, nu li se acordă salarii compensatorii”, se menționează în planul de reorganizare.

Oltchim va întocmi o listă cu salariații care doresc să fie preluați de către ofertanți, acești salariați angajându-se să înceteze unilateral contractul colectiv de muncă. Ofertanții nu vor fi obligați a prelua vreun salariat, preluarea fiind o opțiune. În etapa ofertei finale, ofertanții trebuie să prezinte un angajament final de preluare a salariaților, din lista constituită, pentru o perioadă de minimum 24 de luni.

„Se va putea prelua de către un cumpărător maximum 50% din numărul total de angajați ai Oltchim SA. În evaluarea ofertelor care vor conține un angajament ferm de preluare a unor salariați din lista constituită (…) se va folosi următoarea formulă de calcul „preț ferm oferit + (număr salariați preluați X 5.000 euro)”. Practic, pentru fiecare salariat care va fi preluat se va calcula un bonus de 5.000 de euro, care se va adăuga la prețul ferm inclus în ofertă„, se menționează în document.

Metodologia prevede că fiecare ofertant poate să facă oferte separate pentru fiecare dintre cele nouă pachete. În cazul pachetelor non-operaționale, participanții pot oferta inclusiv pentru active individuale, incluse în acestea.

sursa: Agerpres

Previous ArticleNext Article
Comentarii
Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE