joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Premiera „Before Breakfast”, la Teatrul Municipal „Ariel”

Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea prezintă, vineri, 20 ianuarie, de la ora 18:30, premiera oficială a spectacolului „Before Breakfast” care va avea loc la Sala „Zăvoi” (str. Știrbei Vodă, nr.11, Parc Zăvoi).
Concepută iniţial de autorul ei Eugene O’Neill ca o dramă, spectacolul „Before Breakfast” al Teatrului Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea este un pretext de dezbatere a problemelor cuplului într-o manieră grotesc-comică.
„Spectacolul propune publicului un salt peste bariera realului într-un ocean al emoţiilor exprimate direct, al senzaţiilor reci şi fierbinţi ale sufletului pe care, de cele mai multe ori, nu le recunoaştem sau nu vrem să le recunoaştem. Actriţa Iulia Verdeş este cea care conduce, în această piesă, ca un ghid misterios şi transparent spectatorul spre dilema eternă: „De ce trăim în cuplu?!”, a declarat regizorul artistic Constantin Florescu.
Atmosfera este creată vizual de către scenograful-arhitect Costin Fierăscu, în deplină armonie cu muzica realizată de Mihai Balabaş şi Marina Pîngulescu.

Biletele se pot achiziţiona de la sediul Cinematografului „Geo Saizescu”
(b-dul Tineretului nr. 2A, Râmnicu Vâlcea). Pentru mai multe detalii privind activitatea Teatrului Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea, urmăriţi www.arieltheatre.ro şi www.facebook.com/teatrul.ariel.

Politica