miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Alis în lumea păpușilor și Albă ca Zăpada, la Colibri

 

Sâmbătă, 21 ianuarie 2017, la ora 18:00 este programată întâlnirea cu Alis în lumea păpuşilor, în spectacolul realizat pe un scenariu şi în regia Iuliei Cârstea. Scenografia este semnată Eustaţiu Gregorian, iar muzica îi aparţine lui Alexandru Iosub. Călătoria prin lumea păpuşilor se face alături de actorii Alis Ianoş, Iulia Cârstea, Oana Stancu, Daniel Mirea, Emanuel Popescu. 

Duminică, 22 ianuarie 2017, ora 11:00 o aduce în scenă pe Albă ca Zăpada, în spectacolul adaptare după Fraţii Grimm, cu scenariul şi regia semnate de Iulia Cârstea, scenografia Eustaţiu Gregorian, muzica Alin Macovei – Moraru. Din distribuţie fac parte actorii: Adriana Ioncu, Oana Stancu, Iulia Cârstea, Alla Cebotari, Ionica Dobrescu, Daniel Mirea, Alis Ianoş, Emanuel Popescu.

Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 şi 16:00 – 19:00, iar duminica în intervalul 10:00 – 13:00.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Preţ bilet: 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului.

Să nu lăsăm păpușile să aștepte și din respect pentru copiii noștri să învățăm să fim punctuali! Așadar, după ora de începere a spectacolului, în sală nu vom mai putea intra.

Politica