sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Încă o amânare în dosarul secretarei penale de la „Gheorghe Bibescu”

Magistraţii Tribunalului Dolj au amânat pentru luna viitoare procesul secretarei  Şcolii Gimnaziale nr. 36 „Gheorghe Bibescu” din Craiova, Anca Daniela Chivu, pentru ca aceasta să încheie încă un acord de mediere cu una dintre părţile vătămate. Anca Daniela Chivu, condamnată,  în iunie anul trecut, la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual, într-un alt proces, a ajuns după  gratii în februarie 2016, fiind suspectată  că  a cerut  şi primit sume cuprinse între 1.000 de lei şi 15.000 euro pentru a facilita angajarea unor persoane în unităţi de învăţământ din Craiova. Următorul termen de judecată  a fost stabilit pentru data de 23 februarie a.c.

La ultimul termen de judecată, joi, 12 ianuarie a.c., magistraţii Tribunalului Dolj au admis solicitarea avocatului secretarei    Şcolii Gimnaziale nr. 36 „Gheorghe Bibescu” din Craiova, Anca Daniela Chivu de amânare a procesului, pentru ca inculpata să  poată  ajunge la înţelegere cu ultima parte vătămată, mai exact unu bărbat de la care a luat bani, promițând că-l angajează:„În vederea încheierii unui acord de mediere cu persoana vătămată Dragomir Tudorel, amână cauza”, se arată  în încheierea de  şedinţă  a instanţei. Următorul termen a fost stabilit pe 23 februarie a.c.

Reamintim că, în perioada decembrie 2015 – februarie 2016, au fost înregistrate la Parchetul de pe lângăTribunalul Dolj mai multe denunţuri ale unor persoane care sesizau faptul că, în perioada 2015 – 2016, Anca Daniela Chivu, de 43 de ani, secretara de la    Şcoala Gimnazială  nr. 36 Gheorghe Bibescu Craiova le-a cerut sume de bani cuprinse între 1.000 lei    şi 15.000 euro pentru a le facilita angajarea la diverse instituţii publice din Craiova, mai exact în alte unităţi de învăţământ. Miercuri, 10 februarie 2016, la sediul Parchetului de pe lângă  Tribunalul Dolj, au fost conduse mai multe persoane în vederea audierii    şi stabilirii întregii activităţi infracţionale, cercetările efectuându-se pentru probarea mai multor infracţiuni de trafic de influenţă  şi înşelăciune. În aceeaşi zi, ofiţerii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciului Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dolj, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă  Tribunalul Dolj, au efectuat două  percheziţii pe raza municipiului Craiova, la domiciliul secretarei, dar    şi la unitatea  şcolară  unde aceasta îşi desfăşoară  activitatea, fiind găsite    şi ridicate mai multe documente folosite la probarea activităţii infracţionale. În baza probatoriului administrat, în aceeaşi zi procurorul de caz a dispus reţinerea inculpatei pentru o perioadă  de 24 ore, iar o zi mai târziu, joi, 11 februarie, a fost prezentatăTribunalului Dolj, care a dispus arestarea preventivă  a femeii pe o perioadă  de 30 de zile. Pe 20 aprilie 2016 s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă  Tribunalul Dolj au trimis-o în judecată  pe Anca Daniela Chivu, secretara    şefă  de la Școala Gimnazială  nr. 36 ”Gheorghe Bibescu” Craiova pentru săvârşirea a două  infracţiuni de trafic de influenţă, luare de mită  în formă  continuată  (trei acte materiale) şi două infracţiuni de înşelăciune în formă  calificată. În plus, în acelaşi dosar mai este inculpată  o femeie, Anca Emilia Amărăzeanu, care i-a dat    şpagă  secretarei pentru a-i rezolva angajarea la o  şcoală  din municipiu. Între timp secretara a fost plasată  în arest la domiciliu, ulterior scăpând  şi de această  măsură. Pe 30 iulie anul trecut, dosarul a ieşit din camera preliminară, judecătorii de la Tribunal constatând legalitatea probelor  şi a rechizitoriului, respingând excepţiile  şi cererile formulate de inculpata Anca Daniela Chivu. Femeia a făcut contestaţie, respinsă  pe 16 septembrie de Curtea de Apel Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În ceea ce priveşte dosarul înregistrat la Judecătoria Craiova pe 10 decembrie 2015, în care Anca Daniela Chivu a fost acuzată de fals intelectual pentru că  ar fi modificat fişa matricolă a unui elev, contra unei sume de bani, pe 23 iunie 2016, femeia a fost condamnată  la 2 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 4 ani. Cauza este acum la Curtea de Apel Craiova, unde se judecă  apelul inculpatei.

 

Politica