joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Masă caldă pentru 15 persoane fără adăpost

15 persoane fără adăpost au primit, duminică, o masă caldă din partea Primăriei. Primarul interimar al municipiului Târgu Jiu, Aurel Popescu, însoțit de câțiva polițiști locali, a împărțit hrana caldă la 15 persoane găsite în Gara Târgu Jiu și în Piața Centrală. Persoanele fără adăpost, au primit două feluri de mâncare, dar și ceai fierbinte. 

„Nu putem rămâne nepăsători față de oamenii fără adăpost, mai ales acum când este foarte frig afară. Am mers împreună cu colegii de la Poliția Locală în gară, autogară şi în zona Pieții Centrale ca să-i preluăm pe cei nevoiaşi şi să-i ducem la Casa Iris, adăpostul primăriei pentru oamenii străzii. Din experiențele anterioare ştiam că nu vor merge acolo, aşa că am plecat pregătiți cu pachete cu hrană caldă. Am găsit 15 oameni din Gorj şi din țară, care s-au bucurat să vadă că nu au fost uitați de semenii lor. În gară era şi o familie cu un copil, venită din Sibiu, care rămasă fără casă s-a văzut nevoită să ia calea pribegiei. Este realitatea cu care ne confruntăm şi pentru care încercăm să găsim soluții”, a spus Aurel Popescu.

Printre beneficiarii îndrumați spre Casa Iris s-au aflat și doi minori.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica