vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Parlamentarii de Mehedinţi. Unii au avut noroc chior, alţii ghinion teribil.

Senatorul Liviu Mazilu şi deputaţii Constantin Truşcă, Vlad Bontea şi Alexandru Bălănescu sunt noii parlamentari PSD de Mehedinţi. Surpriza este Alexandru Bălănescu, aflat pe locul 3 la Camera Deputaţilor, care a obţinut mandatul de deputat la redistribuire. Nici el nici partidul nu se aşteptau la o asemenea ,,pleaşcă”. PNL Mehedinţi a obţinut doar un mandat de deputat prin preşedintele Virgil Popescu. Marele ghinionist a fost Marius Bălu care în pofida celor peste 18.000 de voturi obţinute nu a reuşit să prindă un mandat de senator la redistribuire. Pare de necrezut, dar noroc chior a avut candidatul ALDE Mehedinţi, Ionuţ Sibinescu, cel care la redistribuire, cu doar 7.000 de voturi, a obţinut un mandat de senator. Cel care l-a făcut senator pe Ionuţ Sibinescu, dându-i şansa să candideze în acest partid, adică Viorel Palaşcă, preşedintele ALDE Mehedinţi, a avut şi el ghinion şi nu a reuşit să obţină un mandat de deputat.

Noroc cu carul pentru Alexandru Bălănescu de la PSD Mehedinţi care a ajuns deputat şi pentru Ionuţ Sibinescu de la ALDE Mehedinţi care a ajuns senator. Ghinion teribil pentru liberalul Marius Bălu care nu a reuşit să intre în Senat şi pentru Viorel Palaşcă preşedintele ALDE Mehedinţi care nu a mai prins un mandat de deputat. Ceilalţi parlamentari de Mehedinţi prognozaţi în toate măsurătorile sunt: de la PSD Mehedinţi Liviu Mazilu senator precum şi deputaţii Constantin Truşcă şi Vlad Bontea iar de la PNL Mehedinţi deputat Virgil Popescu. PSD Mehedinţi a reuşit săştige 4 mandate de parlamentari. Partidul condus de Aladin Gerogescu a obţinut cel mai mare scor în Mehedinţi, din ”90 până astăzi. Astfel, cu toate că iniţial PSD-ul luase în calcul un număr de 3 parlamentari, în urma rezultatului obţinut, de aproape 62%, au primit încă un post de deputat, prin redistribuire. Din cele 6 locuri diponibile în Parlament pentru judeţ, 4 au revenit Partidului Social Democrat, unul Partidului Naţional, iar încă unul îi revine Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor.

,,Am avut un program de guvernare foarte coerent, foarte bine argumentat, simplu şi clar. Locuitorii judeţului au fost informaţi cu privire la acest prgram de guvernare. Am dus o campanie pozitivă, nu ne-am atacat niciun adersar politic, i-am respectat indiferent de partidul din care provenea fiecare competitor. Am avut o echipă de oameni serioşi pe care i-am propus pentru Parlamentul României, oameni care au demonstrat că pot să reprezinte în Parlament judeţul Mehedinţi. Dovada cea mai bună a fost dată de rezultatul acestor alegeri, un rezultat istoric, cel mai bun scor obţinut de PSD Mehedinţi după anii ”90. Ne-au fost repartizate iniţial 3 mandate: 1 post de senator şi două de deputat. La redistribuire, mai mult ca sigur, vom primi şi un al treilea mandat de deputat. Acesta este motivul pentru care astăzi, alături de mine şi de primarul Severinului, căruia îi mulţumesc pentru campania făcută aici şi pentru rezultatul obţinut, am invitat pe cei 4 parlamentari: senatorul Liviu Mazilu şi   deputaţii Truşcă, Bontea şi domnul Bălănescu. Îi felicit încă o dată pentru mandatul obţinut. Le mulţumesc mehedinţinelor pentru votul acordat”, a declarat preşedintele PSD Mehedinţi, Aladin Georgescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Screciu: ,,Greul abia începe!”

Primarul Severinului, Marius Screciu a declarat: ,,Greul abia acum începe. Avem toate cărţile în mână: primăriile de oraşe sunt la PSD, primăria municipiului este a PSD-ului, Consiliul  Judeţean este condus de PSD, guvernarea va fi a PSD-ului. Avem toate premizele să încercăm să facem mai mult pentru judeţul Mehedinţi. Eu cred că în 2020 nimeni nu ne va ierta dacă nu reuşim să facem ceva pentru ei. Este important în acest moment să facem tot ce putem pentru a dezvolta din punct de vedere economic judeţul. Acest scor ne obligă extrem de mult”, a declarat primarul Severinului, Marius Screciu.,,Mulţumesc tuturor mehedinţenilor care ne-au acordat încrederea: 61.000 de voturi, aproximativ 62% din voturile exprimate la nivelul judeţului. Reprezintă un motiv de mare bucurie şi o imensă responsabilitate. Ceea ce am promis în campania electorală vom transpune în fapte în următorii 4 ani. Personal, le mulţumesc tuturor colegilor din cadrul partidului. Felicit preşedintele PSD Mehedinţi, Aladin Georgescu, pentru echipa pe care a format-o aici şi pentru modul în care a gestionat campania eletorală. Le mulţumesc primarilor, tinerilor şi tuturor celor care s-au implicat în această campanie şi au făcut posibil acest scor istoric”, a declarat Liviu Mazilu, senator PSD.

Truşcă: ,,Se va pune punct absenteismului parlamentar”

Proaspătul deputat Constantin Truşcă a făcut o făcut o promisiune inedită: ,,Cred că după 26 de ani, se va pune punct absenteismului parlamentarilor în Mehedinţi. Noi, ca viitori parlamentari, vom avea activitate atât în Parlament cât şi în teritoriu. Vom fi întotdeauna alături de oameni şi pentru oameni. Vreau să mulţumesc celor din Șimian, cu care a trebuit să duc muncă de lămurire deoarece nu au dorit să mă voteze pentru a nu pleca de la conducerea Primăriei Șimian. În final au înţeles că îi pot ajuta mult mai mult în Parlamentul României”, a declarat primarul comnunei Șimian, Constantin Truşcă – de acum deputat de Mehedinţi.,,Datoria noastră ca parlamentari este să sprijinim judeţul, să sprijinim primăriile din Mehedinţi şi să sprijinim România. Suntem o echipă tânără şi nouă şi vă asigurăm că vom fi alături de mehedinţeni”,  a declarat Vlad Bontea, cel care va ocupa un  post de deputat în viitorul parlament.,,Țara trăieşte un moment istoric deosebit. Răspunderea nostră este foarte mare”, a ţinut să precizeze şi viitorul deputat, Bălănescu Alexandru.

Viorel Palaşcă l-a făcut senator pe Ionuţ Sibinescu

Surpriză de proporţii în urma alegerile parlamentare, în Mehedinţi. PSD reuşeşte să aibă trei reprezentanţi in Camera Deputaţilor- Constantin Truşcă, Vlad Bontea şi Alexandru Bălănescu. Formaţiunea politică va avea de asemenea şi un senator, în persoana lui Liviu Mazilu.Surpriza cea mai mare vine din partea ALDE, unde Viorel Palaşcă pierde locul de deputat, dar partidul va avea un parlamentar. Ionuţ Sibinescu- cel mai tânăr candidat la Senat din Mehedinţi va fi cel de al doilea senator al judeţului, iar ALDE produce astfel cea mai neaşteptată  surpriză la acest scrutin.

Bălu, cu 18.000 de voturi a pierdut în faţa unuia cu 7.000 de voturi

Scorul PNL la nivelul judeţului a fost, ca şi la nivel naţional, în jur de 18-19%.  Sigurul care a obţinut un post de parlamentar este Virgil Popescu, preşedintele partidului: ,,Vreau să le mulţumesc mehedinţenilor pentru că au ieşit la vot, duminică. Au fost 18.000 de voturi pentru singurul partid de dreapta din România şi de la această cifră vom continua să luptăm pentru proiectele în care credem. Apreciez foarte mult că v-aţi făcut timp să votaţi pentru ca România să meargă înainte. Sunt proiecte care vor ajuta judeţul nostru să se dezvolte şi să ofere noi locuri de muncă. Vom fi mai puternici! Vom fi mai determinaţi ca niciodată să ne atingem obiectivele deoarece românii au nevoie de un partid format din politicieni integri şi competenţi. Le mulţumesc tuturor colegilor mei din PNL pentru că s-au implicat în această campanie şi au ajutat partidul. Le mulţumesc mehedinţenilor şi îi asigur, încă o dată, că îi voi reprezenta cu responsabilitate şi determinare în Parlamentul României”, a declarat liderul liberal din Mehedinţi, Virgil Popescu, deputat de Mehedinţi în viitorul parlament.În ceea ce-l priveşte pe candidatul liberal la Senat, Marius Bălu, acesta nu a reuşit să prindă un post de senator în urma redistribuirii, cu toate că partidul său a reuşit să strângă mai bine de 18.000 de voturi pentru Senat(19%).  În urma redistribuirii, postul de senator i-a revenit candidatului ALDE Mehedinţi – Ionuţ Sibinescu, cel care a reuşit să strângă în jur de 7.000 de voturi (7%).

 

Politica