marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu: „PSD, singura garanţie pentru dezvoltare!“

Duminică, atunci când mergem să decidem prin vot parcursul viitor al României, pornim de la o certitudine: PSD reprezintă singura garanţie reală pentru dezvoltare. Este o realitate pe care au demonstrat-o fiecare dintre guvernările social-democrate, pentru că toate au adus creştere economică şi au făcut ca bunăstarea să se reflecte în veniturile românilor.

Pentru craioveni, este poate şi mai uşor să compare, să cântărească şi să aleagă, pentru că putem vedea cu toţii ce au însemnat patru ani în care oraşul a crescut, cu o administraţie locală PSD, susţinută de un guvern PSD, unul dintre cele mai eficiente care au condus România după Revoluţie, aşa cum a fost cabinetul Victor Ponta.

Sunt patru ani în care am putut să modernizăm toate spitalele pe care le gestionează Primăria şi să iniţiem lucrările la noul spital municipal; să investim masiv în reabilitarea şi dotarea unităţilor de învăţământ şi să-i susţinem pe elevi cu burse; să începem construirea celui mai modern stadion de fotbal din ţară, să revitalizăm Centrul Istoric al Craiovei, dar şi să atragem investitori importanţi, care au creat locuri de muncă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Iată de ce un guvern PSD, după alegerile de duminică, reprezintă singura garanţie că toate aceste lucruri bune îşi vor găsi continuarea; că Oltenia va avea aici, la Craiova, un spital regional, la standarde europene; că va fi susţinută şi în anii următori deschiderea de noi fabrici, iar oraşul nostru va avea un nou parc industrial şi infrastructura de transport necesară pentru a-şi continua creşterea economică. Prin toate acestea, dar şi prin debirocratizare, prin creşterea veniturilor, prin reducerea fiscalităţii îi ajutăm pe craioveni şi pe români să-şi proiecteze şi să-şi construiască viitorul aici, în ţară, nu printre străini.

Acesta este obiectivul Programului de guvernare al PSD, este mesajul cu care am venit în faţa craiovenilor şi doljenilor în campania electorală şi doresc să le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi şi ne-au sprijinit să promovăm proiectele prin care vom creşte România în următorii patru ani.

Vă mulţumesc dumneavoastră pentru încrederea acordată – atât mie, în calitate de primar al municipiului Craiova, cât şi Partidului Social Democrat – la alegerile din iunie. Am făcut atunci, împreună, un pas important, aducând la conducerea administraţiei locale echipe cu oameni capabili şi interesaţi cu adevărat de binele comunităţilor – echipele propuse de PSD. Duminică, trebuie să facem acelaşi lucru pentru România şi, împreună, să reaşezăm ţara pe drumul corect, să le redăm românilor încrederea în viitor. Craiova, Doljul, România au nevoie de o garanţie pentru dezvoltare, au nevoie de un guvern PSD!

 

Comandat de PSD Dolj, CUI mandatar financiar 11160007, executat de Inter Regional Media SRL-D

Politica