vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

JUNIORI REPUBLICANI. Luceafărul, întoarsă de Viitorul

 

În Campionatul Naţional U17, ACS Luceafărul Drobeta a fost învinsă la limită de liderul seriei a X-a

Pe terenul din Şimian, gazdele au deschis scorul prin Ştefan Pătraşacu (16), oaspeţii au egalat, iar, la pauză, severinenii au intrat în avantaj, după reuşita lui Petruţ Rădulescu din minutul 39. ACS Luceafărul n-a reuşit să menţină avantajul şi ACS Viitorul Argeş s-a impus cu 3-2.

Am început bine meciul, însă, pe o neatenţie, am fost egalaţi, dar, până la pauză, am preluat din nou conducerea. Pe final, am luat două goluri pe greşeli personale şi aşa s-a scris istoria acestui meci. E o înfrângere nemeritată pentru că a fost un joc echilibrat. Din păcate, nu reuşim să fim concentraţi pe tot parcursul jocului”, a declarat antrenorul echipei severinene, Daniel Ispas.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Etapa viitoare, ultima a returului I, ACS Luceafărul va sta.

CSS-ul, în derivă

În Liga Elitelor U19, CSS Drobeta a suferit o nouă înfrângere ruşinoasă. Dacă etapa trecută pierdea cu 6-0 jocul disputat, în deplasare, cu Centrul de Excelenţă Timişoara, echipa antrenată de Marian Brihac a fost surclasată, la malul Dunării, cu 7-0 de Centrul de Excelenţă Târgu Mureş! După acest eşec, al optulea consecutiv, severinenii au coborât pe antepenultimul loc în Seria Vest şi sunt ameninţaţi cu retrogradarea în Campionatul Naţional U19. Etapa viitoare, CSS Drobeta va juca, în deplasare, cu Gaz Metan Mediaş.

Campionatul Naţional U17

Etapa a XIII-a

ACS Luceafărul Drobeta – ACS Viitorul Argeş 2-3

CSM Dacia Orăştie – ACS Hidro Rm.Vâlcea 1-2

CS Mioveni – FC Piteşti 5-0

CSS Drobeta a stat

Clasamentul Seriei a X-a

1. Viitorul Argeş 11 11 0 0 52-9 33

2. CS Mioveni 11 10 0 1 51-9 30

3. FC Piteşti 11 7 0 4 24-16 21

4. CSS Drobeta 11 4 1 6 23-20 13

5. Luceafărul Drobeta 12 3 2 7 19-19 11

6. Hidro Rm.Vâlcea 11 2 1 8 8-51 7

7. Dacia Orăştie 11 0 0 11 7-60 0

Liga Elitelor U19

Etapa a XI-a

CSS Drobeta – Centrul de Excelenţă Tg.Mureş 0-7

CS Pandurii Târgu Jiu – LPS Satu Mare 1-5

ACS Poli TImişoara – ACS UTA Arad 0-1

Ardealul Cluj – Centrul de Excelenţă Timişoara 0-2

LPS Banatul Timişoara – ACS Viitorul Cluj 1-6

Olimpia Satu Mare – Gaz Metan Mediaş 0-0

LPS Bihor a stat

Clasamentul Seriei Vest

1. UTA Arad 10 8 1 1 30-9 25

2. Centrul de Ex. Timişoara 8 8 0 0 40-8 24

3. LPS Satu Mare 10 8 0 2 31-7 24

4. ACS Poli Timişoara 10 8 0 2 24-11 24

5. Ardealul Cluj 10 6 1 3 25-9 19

6. Pandurii Tg.Jiu 10 6 1 3 21-14 19

7. Centrul de Ex. Tg.Mureş 10 5 1 4 25-22 16

8. Gaz Metan Mediaş 10 3 1 6 25-18 10

9. LPS Bihor 10 3 1 6 36-30 10

10. Viitorul Cluj 10 2 1 7 16-35 7

11. CSS Drobeta 10 2 0 8 5-32 6

12. Olimpia Satu Mare 9 1 1 7 6-28 4

13. LPS Banatul Timişoara 11 0 0 11 4-59 0

Politica