vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Câini ucişi cu furadan în Caracal. Plângere la Procurorul General

Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului (FPAM) a făcut plângere, la Procurorul General, pentru cruzime faţă de animale şi abuz în serviciu împotriva reprezentanţilor Primăriei Caracal şi/sau reprezentanţilor serviiciilor publice din subordine sau contractante. Aceasta pentru că, susţine FPAM, mai mulţi câini din Caracal au fost ucişi cu furadan.

Subscrisa Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului (FPAM), prin Marius Marinescu — preşedintele fondator, formulează, în temeiul art.289 Cpp, plângere penală privind următoarele infracţiuni: Cruzime faţă de animale — omorârea animalelor cu intenţie (art.6 alin.2 lit.a din Legea 205/2004 privind protecţia animalelor (r)), respectiv provocarea de suferinţe fizice şi psihice prin orice mijloace (art.6 alin.2 lit.j — legea 205/2004 republicată), fapte pedepsite, conform prevederilor art. 14 alin.2 lit.a din OUG155/2001 republicată, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani;

Folosirea fără drept de substanţe cu risc maxim de toxicitate ( se pare, furadan);

Policlinica Buna Vestire Craiova

Abuz în serviciu fapte comise de către reprezentanţii Unităţii Administrative Teritoriale ( UAT ) Caracal şi/sau reprezentanţi ai serviciilor publice din subordine sau contractante.

În fapt, săptămâna trecută, în localitatea Caracal, judeţul Olt, s-a comis uciderea unor câini de pe domeniul public, prin otrăvire, se pare, cu furadan, conform declaraţiilor unui martor care a şi filmat animalele în agonie. Mâncare impregnată cu substanţa letală a fost împrăştiată prin oraş, la ghenele de gunoi, cu scopul vădit de a otrăvi câini şi nu alte animale. Conform declaraţiilor altor cetăţeni, aceasta este o metodă anuală de ‘gestionare’ a câinilor de către autoritatea publică locală. ‘Era plin de cadavre de căţei morţi în chinuri, însă au trimis repede maşina de gunoi ca să îi ridice. Asta se întâmplă în fiecare an, se înmulţesc foarte rău şi singura lor soluţie este otrăvirea’. Câinii s-au chinuit ore în şir până au sfârşit pe străzile oraşului.

Ne aflăm în faţa unor fapte abominabile, iresponsabile şi reprobabile comise de către reprezentanţii autorităţii publice locale, la comanda acestora sau cu ştiinţa acestora.

Precizăm că substanţele folosite la deratizare, conform site-urilor de specialitate, nu sunt periculoase pentru oameni şi animale. În cazul de faţă, substanţa utilizată are un grad mare de toxicitate şi prezintă risc major de otrăvire a populaţiei şi a animalelor din localitate. Această substanţă nu poate fi cumpărată şi utilizată de persoane neautorizate legal. Furadanul a fost interzis în România încă din anul 2007 şi nu mai face obiectul comercializării sau folosirii de către nicio persoană fizică sau juridică.

Că acţiunea a avut un caracter infracţional o dovedeşte şi graba cu care au fost ridicate cadavrele de câini de către o societate neautorizată legal a desfăşura activitatea de ecarisaj. Conform prevederilor legale, autorizarea pentru activitatea de ecarisaj (OG47/2005) este obţinută de la DSVSA Olt, iar înfiinţarea serviciului public de ecarisaj este atribuţia exclusivă a Consiliului Local, la iniţiativa primarului.

Gestionarea câinilor în alte condiţii decât cele prevăzute de OUG155/2001 privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân constituie o serie de infracţiuni, si anume: abuz în serviciu, dacă este desfăşurată de o autoritate publică (primărie), cruzime faţă de animale conform art.6 alin. 2 din Legea nr.205/2004 republicată şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi (art.348 Cp)”, se arată în plângerea FPAM.

Reprezentanţii federaţiei mai arată că substanţele folosite sunt un real pericol inclusiv pentru mediul înconjurător, fapt ignorat de autorităţi.

Datele primite de la DSVSA Olt arată că în localitatea Caracal nu există, înfiinţat legal, serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân, care să respecte prevederile art.l alin.l din OUG 155/2001 republicată. Aşadar, sunt indicii clare de eludare a legii în ‘rezolvarea’ problemei câinilor de pe domeniul public, de către primarul localităţii”, se mai precizează în plângerea penală.

Astfel, FPAM solicită organelor de cercetare penală să dispună: “Ridicarea unui număr de cadavre de câini din locurile unde au fost duse de către reprezentanţii serviciului de salubritate, serviciu public aflat în subordinea Consiliului Local, în vederea efectuării examenului anatomopatologic pentru diagnosticarea cauzei decesului; identificarea substanţei folosite, persoana care a utilizat-o, ‘cadrul legal’ în care a fost desfăşurată această crimă; identificarea persoanelor responsabile, direct sau indirect, şi tragerea lor la răspundere penală pentru infracţiunile comise; audierea tuturor persoanelor interesate în a da declaraţii în acest caz, solicitând public acest lucru, în vederea soluţionării temeinice şi legale a cauzei; verificarea periodicităţii evenimentelor de acest gen petrecute în Caracal de-a lungul anilor; verificarea societăţilor de deratizare ce au contracte cu Primăria sau cu asociaţiile de proprietari din zonă, singurele care pot folosi şi ‘alte’ substanţe neautorizate, pentru a satisface doleanţele primarilor, ‘recompensate’ fiind pentru aceste fapte abominabile şi iresponsabile; verificarea contractelor actuale cu societăţile de deratizate, perioada acţiunilor, locul, data şi ora la care au fost efectuate deratizări în zonele afectate”.

 

Politica