miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Atleţii de la CSM Craiova au cucerit şase medalii la naţionalele de cros

Atleţii de cursă lungă au luat parte de curând la Campionatul Naţional de Cros rezervat seniorilor, tineretului şi juniorilor 1, ce s-a desfăşurat la Băile Felix. Reprezentanţii CSM Craiova n-au dezamăgit, întorcându-se acasă cu un număr de şase medalii, dintre care trei sunt titluri naţionale obţinute în ierarhiile pe echipe. La nivel individual, Cătălina Chircă a cucerit argintul la tineret, unde s-a alergat o distanţă de 6 km, aceeaşi distincţie ajungând şi la Marius Ionescu, cel care a participat anul acesta la Jocurile Olimpice în proba de maraton, în cadrul întrecerii de seniori (10 km). “Piciul” a fost urmat în clasamentul seniorilor de un alt sportiv al CSM Craiova, Andrei Ștefana ocupând locul trei la competiţia de la Băile Felix. În schimb, toate cele trei echipe ale clubului craiovean angrenate în întrecere de cros s-au clasat pe prima poziţie. Echipa feminină de tineret, compusă din Cătălina Chircă, Alina Băţilă, Ionela Olteanu, Gabriela Manolache şi Gabriela Ciora, echipa feminină de seniori, formată din Mihaela Popescu, Elena Moagă, Alina Voiculescu şi Alina Niţuleasa, şi echipa masculină de seniori, alcătuită din Marius Ionescu, Andrei Ștefana, Alexandru Corneschi, Marius Buşcă, Paul Brăbiescu şi Mădălin Ionescu, au câştigat câte o medalie de aur pentru CSM Craiova. Altfel, de menţionat este că atletul Alexandru Corneschi, în vârstă de 25 de ani şi specialist al probelor lungi, a fost legitimat de la începutul acestei luni la clubul din Bănie, el venind de la Bacău. “Sunt mulţumit de rezultatele obţinute la cros. Avem încă şase medalii naţionale în cont, ceea ce este un lucru îmbucurător. Sportivii noştri muncesc, se antrenează din greu şi ne bucurăm mereu când ei au rezultate, pentru că meseria pe care o au nu este una deloc uşoară. Secţia de atletism are din această lună un component nou. Am reuşit să îl legitimăm pe Alexandru Corneschi, atlet ce are un mare potenţial. Am încredere că va face treabă bună şi va aduce rezultate importante pentru clubul nostru”, a declarat Mircea Călin, directorul CSM Craiova.

Articolul precedent
Articolul următor

Politica