vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Caravana Primelor 1000 de zile, la Craiova

Ceea ce faci şi mănânci în primele 1000 de zile reprezintă cheia sănătăţii pentru întreaga viaţă”. Acesta este mesajul pe care Organizaţia Salvaţi Copiii, prin intermediul Caravanei Primelor 1000 de zile, prezentă joi seara la Craiova, l-a transmis viitoarelor mămici, dornice să afle importanţa nutriţiei pentru mamă şi copil în primele zile de viaţă. Zeci de viitoare mămici şi-au dat întâlnire într-o sală a Muzeului Olteniei din Craiova pentru a asculta sfaturile oferite de Mirela Siminel, medic primar neonatolog, Diana Stănculeanu – psiholog şi Magda Iorgovan – asistent medical pediatrie. Speakerii au abordat subiectul alăptării din toate perspectivele: importanţa nutriţiei pentru mamă şi copil, beneficiile alăptării sau drepturile mamei care alăptează.

Este o conferinţă organizată în cadrul caravanei Primele 1000 de zile de noi, organizaţia Salvaţi Copiii, alături de Nutricia, în cadrul unui program de conştientizare a importanţei alăptării atât pentru copil cât şi pentru mamă. Suntem în România din 1990 şi milităm pentru apărarea drepturilor copilului. Ne-am propus să reducem rata mortalităţii infantile cu 10% până în 2018. Dorim să dotăm cu echipamente medicale 90 de maternităţi, adică 50% din maternităţile din România, până în 2018, prin campanile noastre de strângere de fonduri. Dorim să îmbunătăţim serviciile socio-medicale pentru mamă şi copil din mediul rural şi să contribuim la politicile publice pentru sănătatea mamei şi copilului. Avem nişte obiective specifice, dorim să creştem nivelul de conştientizare în rândul femeilor însărcinate privind importanţa controalelor medicale prenatale şi postnatale, să educăm femeile însărcinate şi mamele cu privire la creşterea, îngrijirea şi necesităţile copilului cu vârsta până în 5 ani, să prevenim sarcinile nedorite în rândul adolescentelor şi să creştem capacitatea echipelor medicale de a îngriji copiii născuţi prematur”, a declarat Andra Stoian, coordonator de proiect, organizaţia Salvaţi Copiii.

Alăptarea este extrem de importantă şi de benefică: Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea exclusivă la sân în primele 6 luni şi continuarea alăptării până la vârsta de doi ani. Din păcate, în România, doar 12,6% dintre mame îşi alăptează exclusiv bebeluşii în prima jumătate de an de viaţă. Durata medie a alăptării exclusive este de doar două luni şi jumătate (studiul IOMC 2011). Conform aceluiaşi studiu, doar 33% dintre mame au declarat că au fost instruite privind alăptarea exclusivă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Prin proiectul Fiecare Copil Contează, organizaţia Salvaţi Copiii a reuşit până în prezent să doteze 58 de maternităţi cu incubatoare, mese de resuscitare şi aparate de ventilaţie. În 2016, Salvaţi Copiii România îşi propune dotarea a 29 de maternităţi şi secţii de nou-născuţi din întreaga ţară.

Caravana Primelor 1000 de zile” va mai ajunge şi în Constanţa, pe 25 octombrie. Caravana este realizată cu sprijinul partenerilor: Nutricia – Early Life Nutrition Foundation, Societatea Naţională de Medicină a Familiei, Societatea Română de Pediatrie şi Programul SAMAS – Sănătate pentru mame şi sugari.

 

Politica