vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mario Ovidiu Oprea: “Este nedrept ca alegătorii să mai fie trataţi ca nişte resurse electorale”

În 11 decembrie, doljenii vor alege politicienii care îi vor reprezenta în Parlamentul României pentru următorii patru ani. „Jurnalul Olteniei” şi-a propus să vă prezinte candidaţii, pentru ca dumneavoastră să luaţi decizia corectă atunci când mergeţi la vot. În acest sens, îi provocăm pe aspiranţii la funcţiile de senator şi deputat ca, în scurte interviuri, să spună ce au făcut, dar şi ce vor să facă pentru alegători, iar dumneavoastră, cititorii noştri, să cântăriţi declaraţiile lor şi să decideţi dacă vă merită sau nu votul.

PNL deschide lista candidaturilor pentru Senatul României cu Mario Ovidiu Oprea. Liberalul reprezintă doljenii în Senatul României din 2004. A făcut parte din comisii precum buget-finanţe, economie şi cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei, dar şi din Comisia pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională. În actualul mandat este semnatar pe 50 de iniţiative legislative.

Reporter: De ce v-ati propus să candidaţi pentru un nou mandat?

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mario Ovidiu Oprea: Mulţi ar putea crede că atunci când un parlamentar aspiră la un nou mandat cere o favoare, dar lucrurile nu stau deloc aşa. Îmi doresc un nou mandat pentru că de când mă ştiu nu am făcut doar politica unui partid, ci şi politica oamenilor care m-au reales de fiecare dată. Continuitatea pe care am avut-o dovedeşte că doljenii nu s-au îndoit de mine şi că nu i-am dezamăgit. Eu nu-mi tratez mandatele încheiate ca pe nişte ani vechime pe cartea de muncă ori ca pe nişte capitole închise. Eu mă raportez la activitatea mea din Senat, în funcţie de nevoile legislative, de nevoile comunităţii şi nu poţi spune stop, când ştii că anumite proiecte începute trebuie continuate. Nu pot spune că de mâine mă reprofilez sau că stau acasă, când zilnic oamenii vin cu încredere şi îmi cer ajutorul. Candidez pentru un nou mandat, pentru că nu sunt politicianul care a întors spatele cuiva şi de fiecare dată pornesc de la premisa că pot fi şi mai bun decât am fost. Nu am afaceri, nu am activităţi paralele muncii de parlamentar şi tocmai de aceea, m-am dedicat în totalitate rolului de „intermediar” dintre comunitatea pe care o reprezint şi Parlament. Dat fiind faptul că nu am primit reproşuri, înseamnă că m-am descurcat şi că pot fi susţinut pe mai departe, întrucât sunt destule de pus la punct.

În topul senatorilor cu prezenţa maximă în Senat

Reporter: Ce aţi reuşit să realizaţi până acum pentru locuitorii judeţului?

Mario Ovidiu Oprea: M-aş bucura foarte mult ca alegătorii să înţeleagă că un parlamentar care îşi ia atribuţiile în serios, nu se limitează la a contribui la proiecte care vizează doar aria geografică în care a fost ales. E adevărat, pot enumera beneficii ale Doljului care poartă amprenta mea, dar şi o sumă de proiecte transformate în legi, care, evident, avantajează toţi românii. Şi asta este foarte important, privind în ansamblu, pentru că, în spatele oricărei acţiuni care mi se solicită sau care este pur si simplu necesară, există nevoia unui suport legislativ solid pe care să-ţi bazezi următoarele demersuri. Realizările care mă leagă de locuitorii judeţului încep de la micile probleme rezolvate pentru oamenii din colegiu care veneau în audienţă până la intervenţiile mele parlamentare care au condus la finalizarea multor proiecte prioritare şi aici aş enumera sprijinul acordat pentru lansarea proiectului Infrastructură de Cercetare în Ştiinţe Aplicate (INCESA) pentru Universitatea din Craiova, demersurile efectuate pentru finalizarea lucrărilor la Aeroportul Internaţional Craiova. Şi leg acest eveniment de numele meu şi al liberalilor pentru că a început în timpul guvernării liberale din mandatul trecut. Aş mai vorbi despre sprijinul pe care l-am acordat pentru ca activitatea din Casa de Cultură Traian Demetrescu să se desfăşoare astăzi în casa memorială a lui Traian Demetrescu, în condiţii propice dezvoltării unui act cultural. Înainte, evenimentele se ţineau în cămăruţe împroprii, luate cu împrumut, greu de imaginat. Şi, dacă vreţi, am ajutat o familie din Craiova, care nu reuşea să obţină cetăţenia română şi intrase într-un mare impas. Am îndrumat-o şi a reuşit să nu fie nevoită să părăsească ţara. Acum oamenii aceia au copii, am rămas prieteni şi ne întâlnim uneori în parc şi faptul că mă ţin minte şi mă respectă, pentru mine, contează enorm. Ştiţi, importantă pentru un parlamentar este utilitatea lui. De curând am făcut şi o interpelare pentru ca Centura de Sud a Craiovei să devină funcţională şi iată că după aceasta lucrurile au început să se mişte,să se reia lucrările şi să se stabilească un nou termen de finalizare după multe blocaje. Fără să mă laud, mă situez în continuare în topul senatorilor cu prezenţa maximă în Senat şi pe toată perioada mandatului validat de la data de 19.12.2012, am înregistrat o activitate parlamentară concretizată în 50 de iniţiative legislative, 5 declaraţii politice, 9 întrebări adresate miniştrilor, 37 de luări de cuvânt în plen, 7 interpelări şi participarea la 9 moţiuni.

Reporter: Care sunt proiectele cu care, să spunem aşa, vă mândriţi ?

Mario Ovidiu Oprea: Pe unele dintre ele le-am enumerat mai sus. Sincer, nu ştiu dacă sunt lucruri cu care să mă mândresc sau să ies în piaţa publică şi să le strig, dar ştiu sigur că sunt lucruri care nu mi se pot reproşa. Lucruri pe care le-am făcut, fiind ataşat de importanţa lor şi de oamenii care mi-au cerut ajutorul şi care, din fericire, nu-mi vor arăta niciodată obrazul. În cazul INCESA, obiectivul proiectului a fost acela de a crea o infrastructură de cercetare modernă, care să pună la dispoziţia cercetătorilor din regiunea Oltenia, dar mai ales celor din universitate, laboratoare dotate cu echipamente performante, avansate la nivel mondial, iar inaugurarea centrului de acum câteva zile, la care am fost invitat este înălţătoare pentru Dolj, mai ales că a fost un obiectiv important a cărui îndeplinire am urmărit-o încă din anul 2009. În privinţa Aeroportului, în ce mă priveşte am facut solicitarea catre Ministerul Apărării Naţionale de a accepta transferul de teren de la unitatea militară învecinată către Consiliul Judeţean Dolj. Acest prim demers a fost urmat de aprobarea CSAT şi de aici totul a putut decurge normal. Un alt proiect care a devenit lege şi la care am muncit foarte mult a fost legea de azi privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope. A fost o reuşită importantă nu doar pentru mine ca parlamentar, ci pentru aceasta ţară în care mulţi tineri şi copii au pierdut în lupta cu drogurile. Sunt multe de enumărat în aceşti ani în care nu am stat degeaba: Propunerea legislativă pentru declararea municipiului Craiova, judeţul Dolj, oraş-martir, în 2011, ajutorul dat pensionarilor militari, Propunerea legislativă privind siguranţa digurilor din 2010 care a devenit Legea nr.259/14.12.2010, Proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr.35/1990 privind Statutul personalului aeronautic din aviaţia militară a României tot din 2010 care a devenit Legea nr.139/05.07.2011, Propunere legislativă pentru modificarea art.56 şi art.57 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care a devenit Legea nr.155/15.07.2016, Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, cu modificările şi completările ulterioare, care a devenit Legea nr.283/18.11.2015, Propunere legislativă pentru modificarea art.16 din Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, republicată, care a devenit Legea nr.259/03.11.2015. Pe lângă toate acestea, nu pot să nu menţionez realizările liberale din ultimul an care au condus la mărirea alocaţiilor de stat şi indemnizaţiilor pentru mame sau reducerea taxelor care devenise copleşitoare ori rezolvarea problemelor în ceea ce priveşte votul prin corespondenţă. În paralel am fost şi sunt implicat în activităţi care ţin de siguranţa în scoli, prevenirea violenţei domestice şi alte cauze nobile cărora parcă prea mulţi le-au întors spatele.

Reporter: Ce vă propuneţi pentru următorul mandat?

Mario Ovidiu Oprea: Îmi propun să fiu acolo!Atât timp cât sunt acolo, pot şi voi face tot ce depinde de mine pentru a răspunde nevoilor actuale ale oamenilor. Îmi propun să schimb şi mentalităţi, este nedrept ca alegătorii să mai fie trataţi ca nişte resurse electorale. Voi merge la Senat să încurajez ca şi până acum, investiţiile, creşterea economică, măsurile de relaxare fiscală, reducerea abandonului şcolar, stoparea migraţiei medicilor, dezvoltarea infrastructurii, combaterea evaziunii fiscale, dezvoltarea proiectelor sociale şi curăţenia prin lupta anti corupţie, având în vedere că, atunci când a fost cazul, am votat la vedere, împotriva oricărei încercări de a sfida sau bloca un act de jusţitie corect. Merg acolo să-mi perpetuez principiile de la care nu m-am abătut niciodată şi feedbackul pozitiv pe care îl primesc zi de zi din ţară mă face să cred că a meritat ca în absolut toate situaţiile să dau dovadă de putere, dar mai ales onoare.

Atât cât am contribuit eu politic, nu am simţit nevoia să-mi încalc principiile şi onoarea, nici să-i trădez, nici să mă „fardez”

Reporter: De ce ar alege doljenii să vă voteze?

Mario Ovidiu Oprea: Doljenii sunt nişte oameni dintr-o bucată şi foarte oneşti, indiferent ce au ales. Dacă ei mă vor vota atunci o vor face pentru un echilibru între generaţii, dar şi pentru continuitatea proaspetelor proiecte. Mă vor vota pentru că eu nu am avut niciodată o abordare duplicitară şi politicianistă, ci am rămas loial sarcinilor mele şi unui singur partid, de 26 de ani. Atât cât am contribuit eu politic, nu am simţit nevoia să-mi încalc principiile şi onoarea, nici să-i trădez, nici să mă „fardez”. Am realizat asta ţinând seama de barometrul lor care mi-a indicat faptul că respectă aceste lucruri în parcursul meu. Mă vor vota pentru că le-am demonstrat că poţi să răzbeşti în Parlament şi fără să faci o politică de război. Mario Ovidiu Oprea este un om ca toţi ceilalţi care vrea să rămână om, indiferent ce funcţie îl va recomanda. Dincolo de scena politică e lumea care mă alege. Când cobor de pe scenă, o fac în mijlocul oamenilor şi acolo regăsesc cea mai mare provocare, dar şi cea mai mare satisfacţie. Lumea vrea să afle multe, dar cel mai important pentru mine este să ştie că sunt acolo. Şi nu oricum. Şi pe lângă toate acestea, cel mai important obiectiv este să îi fac pe oameni mândri de încrederea pe care mi-au acordat-o în momentele decisive.

Politica