vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

ADR SV Oltenia: Teatrul de vară și Waterparkul, realizate în procent de 96, respectiv 90%

Teatrul de vară din Parcul „Romanescu” și Waterparkul care se construiește în Lunca Jiului se află la un procent de execuție de 96, respectiv 90%, spune Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia. Agenția a menționat, la cerere, și sumele decontate pentru cele două proiecte, până la data de 31 decembrie 2015. Aceștia sunt banii suportați din fonduri europene, iar restul sumelor sunt suportate din bugetul local.

 

Teatrul de vară din Parcul „Nicolae Romanescu”, care este reabilitat pe fonduri europene, se află la circa un grad de implementare de 96%, după cum a răspuns Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia la solicitarea Jurnalului Olteniei.

Teatrul de vară: „Recepția la terminarea lucrărilor va fi realizată în jurul datei de 15.10.2016”

Policlinica Buna Vestire Craiova

Conform ADR, mare parte din suma totală acordată proiectului a fost cheltuită din fonduri europene, până la data de 31 decembrie 2015.

„Gradul de implementare a contractului „Reabilitare teatru de vară din Parcul Romanescu” este, la aceasta dată, de aproximativ 96%. În conformitate cu estimările beneficiarului, recepția la terminarea lucrărilor va fi realizată în jurul datei de 15.10.2016. Suma considerată eligibilă de către AM POR și decontată beneficiarului (până la data de 31 decembrie 2015) a fost de 2.646.420 lei. În conformitate cu instrucțunile AM POR, toate cheltuielile realizate de beneficiar – Primăria Municipiului Craiova – după 1 ianuarie 2016 au fost suportate din bugetul propriu”, a transmis ADR Sud-Vest Oltenia în răspuns.

Reabilitarea teatrului de vară a fost adjudecată de către societatea SC Atlas SA Craiova, contra sumei de 2.207.653 de lei fără TVA. Ulterior, alte lucrări în cadrul proiectului au mai fost scoase la licitație. Vorbim de un contract de 336.543,23 de lei fără TVA, care au inclus fosa pentru 50 de artiști, lucrările de canalizare pluvială pentru aceasta, instalațiile electrice și de sonorizare, dar și dotarea cu mobilier a cabinelor artiștilor. Această lucrare a fost executată de către SC Recon SA.

Waterpark – decontări de aproximativ o treime până la 31 decembrie

La Waterpark, lucrurile stau puțin diferit. Acesta este, conform ADR, la un procent de implementare de 90%, iar municipalitatea a reușit să cheltuiască, din fonduri europene, până la 31 decembrie 2015, circa o treime din valoarea lucrării.

„Gradul de implementare a contractului „Craiova Water- Park- Complex de agrement acvatic în Parcul Tineretului din Municipiul Craiova este de 90%. În conformitate cu ultimul act adițional la contractul de finanțare, acesta urmează a fi finalizat până la data de 30.04.2017. Suma considerată eligibilă de către AM POR și decontată beneficiarului (până la data de 31 decembrie 2015) a fost de 20.701.828,95 lei. În conformitate cu instrucțiunile AM POR, toate cheltuielile realizate de beneficiar – Primăria Municipiului Craiova – după 1 ianuarie 2016 au fost suportate din bugetul propriu”, a mai transmis ADR Sud-Vest Oltenia.

Reamintim că valoarea contractului de execuție pentru parcul acvatic este de 65.080.000 de lei fără TVA, și a fost adjudecat de consorțiul de firme Delta ACM – Polystart – UTI. Proiectul este vizat de o ancheta a Direcției Naționale Anticorupție, ai căror procurori susțin că aici s-ar fi decontat mai multe lucrări fictive. Totodată, municipalitatea craioveană a anulat autorizația de construire pentru proiect.  Potrivit primarului Lia Olguţa Vasilescu, acest pas a fost făcut pentru a se intra în legalitate pentru recepţia finală. Schimbările care ar fi intervenit de la autorizaţia iniţială s-ar referi, printre altele, la schimbarea legislaţiei privind securitatea la incendiu, dar şi la schimbarea unor elemente din Water Park, pentru care nu ar fi fost suficiente dispoziţii de şantier.

În momentul de față, primarul Craiovei a explicat că „la teatrul de vară, CEZ mai are de tras un fir, iar la Waterpark nu este totul decontat până la apariția autorizației de intrare în legalitate”.

Politica