marți, martie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Peste 100 ani de puşcărie în dosarul „Zahărul Corabia”

Peste 100 ani de puşcărie! Este pedeapsa cumulată aplicată inculpaţilor din dosarul Zahărul Corabia. 5 inculpaţi vor sta câte 10 ani după gratii, iar un altul, 8 ani, au decis, marţi, judecătorii de la Tribunalul Dolj. Alţi 10 inculpaţi au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 5 și 7 ani de detenţie, şi doi au fost achitaţi. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

18 persoane au fost trimise în judecată în dosarul „Zahărul Corabia”, fiind acuzate de o evaziune fiscală de aproximativ 4,5 milioane euro prin achiziţii intracomunitare.

Tribunalul Dolj a dat marţi sentinţa. Astfel cinci inculpaţi au de executat câte 10 ani de închisoare. Este vorba de:  POPA FELICIAN, DUMITRU ANDREI, POPA ANA,  POPA ADRIAN  și  CHIRIAC ION LAURENȚIU. La opt ani de închisoare a fost condamnat SAOUMA HENRI.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Alţi 10 inculpaţi au primit pedepse cuprinse între 5 și 7 ani de detenţie.

Aplică inculpatului CARŞIN COSTINEL pedeapsa principală cea mai grea de 7 ani închisoare cu executare în regim de detenţie (…)  aplică inculpatului MOANDĂ COSTINEL pedeapsa principală cea mai grea de 7 ani închisoare cu executare în regim de detenţie (…)  aplică inculpatului MOANDĂ SILVIU pedeapsa principală cea mai grea de 7 ani închisoare cu executare în regim de detenţie (…)  aplică inculpatului VOICULESCU ION MARIUS pedeapsa principală cea mai grea de 7 ani închisoare cu executare în regim de detenţie (…) aplică inculpatei DUINEA GABRIELA pedeapsa principală cea mai grea de 7 ani închisoare cu executare în regim de detenţie (…) aplică inculpatei POPESCU DANIELA pedeapsa principală cea mai grea de 6 ani închisoare cu executare în regim de detenţie (…) aplică inculpatului ABDALLA RABIE pedeapsa principală cea mai grea de 6 ani închisoare cu executare în regim de detenţie (…) aplică inculpatului JIPESCU IULIAN CEZAR pedeapsa principală cea mai grea de 7 ani închisoare cu executare în regim de detenţie (…) aplică inculpatului MARIA ALEXANDRU ADELIN pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie (…) aplică inculpatului UDRESCU DUMITRU CRISTIAN pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie (…)”, a decis Tribunalul Dolj.

Doi inculpaţi din dosar – STATE ALINA MARIA, BUTARU VICTORIA – au fost achitaţi.

În plus, instanţa a dispus ca inculpaţii condamnaţi să plătească paguba creată statului român.

În baza art. 397 NCPP admite în parte acţiunea civilă alăturată în proces celei penale formulată de partea civilă Statul Român – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi: – obligă în solidar pe inculpaţii POPA FELICIAN, DUMITRU ANDREI, POPA ANA, POPA ADRIAN, CHIRIAC ION LAURENŢIU, CARŞIN COSTINEL, MOANDĂ COSTINEL, MOANDĂ SILVIU, VOICULESCU ION MARIUS, DUINEA GABRIELA, POPESCU DANIELA, ABDALLA RABIE, JIPESCU IULIAN CEZAR, MARIA ALEXANDRU ADELIN, UDRESCU DUMITRU CRISTIAN, şi pe aceştia în solidar şi cu părţile responsabile civilmente SC ZAHĂRUL CORABIA SA, SC ISOPAN EST SRL, SC ANMARAD SRL, SC CARISTEL TRANS SRL, SC GEORDANY TRANS SRL, SC 4M RAID COM SRL, SC WROCLAW SRL, SC EUROCAD GRUP SRL, SC ROMCAD GRUP SRL, la plata sumei de 4.263.245,54 lei la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate potrivit Codului de procedură fiscală începând cu data producerii prejudiciului şi până la data achitării integrale a sumei datorate; – obligă în solidar pe inculpaţii POPA FELICIAN, DUMITRU ANDREI şi SAOUMA HENRI la plata sumei de 2.466.443 lei la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate potrivit Codului de procedură fiscală începând cu data producerii prejudiciului şi până la data achitării integrale a sumei datorate. În baza art. 404 alin. 4 lit. c Cp.p., art. 249 C.p.p. şi art. 254 C.p.p. menţine măsurile asigurătorii dispuse asupra bunurilor imobile individualizate prin ordonanţa procurorului nr. 212D/P/2011 din data de 24.04.2013 (filele 131-140 vol. 5 dos. u.p.) în vederea reparării pagubei şi respinge ca nefondată cererea Statului Român – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova privind instituirea măsurilor asiguratorii până la concurenţa sumei de 13337051 lei la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate de la data săvârşirii faptei până la data achitării integrale a sumei datorate, depusă în cursul judecăţii, precizată succesiv şi în formă finală prin adresa nr. CRR-DGR 2822/18.04.2016 (filele 55-69 vol. XXVI dos. Inst.)”, se arată în decizia instanţei.

Reamintim că gruparea a fost destructurată în urmă cu mai bine de trei ani, pe 5 noiembrie 2012, când poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au descins la 10 locaţii – locuinţe şi sedii de societăţi comerciale – majoritatea din Craiova şi comunele limitrofe, dar şi din Corabia şi Caracal, judeţul Olt, Ilfov şi Bucureşti, aparţinând suspecţilor. Aceştia erau acuzaţi că au obţinut beneficii financiare substanţiale, utilizând 24 de societăţi comerciale înfiinţate special pentru derularea de activităţi comerciale ilegale cu zahăr şi ulei. Astfel, potrivit anchetatorilor, suspecţii au înfiinţat, în Bulgaria şi Ungaria, mai multe societăţi comerciale în numele cărora erau efectuate achiziţii intracomunitare de mărfuri din România, scutite de plata TVA.

În realitate, prin utilizarea de documente false, mărfurile erau comercializate pe teritoriul României, fără plata taxelor şi impozitelor aferente, prin intermediul altor societăţi comerciale, controlate tot de membri grupării. După cum au mai comunicat anchetatorii, cu titlu de exemplu, prin intermediul uneia dintre aceste societăţi, respectiv SC Zahărul Corabia SA, a fost creat un prejudiciu de peste 6.300.000 lei, prin înregistrarea fictivă a aproximativ 10.000 tone de zahăr, ca fiind livrare intracomunitară, lucru ce nu corespundea realităţii.

Dosarul a fost înregistrat pe 30 aprilie 2013, pe rolul Tribunalului Dolj, gruparea fiind acuzată de un prejudiciu total, cauzat prin eludarea plăţii taxelor şi impozitelor aferente bugetului de stat, estimat la 4,5 milioane de euro.

Politica