vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Stroe: IMM-urile traversează o perioadă extrem de grea

Liderii PNL Dolj au susţinut, joi, o conferinţă de presă, la Craiova, în care au vorbit, între altele despre dezvoltarea economică a oraşului.

Preşedintele PNL Craiova, Ionuţ Stroe, a afirmat că IMM-urile din oraş trec printr-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar.

Oraşul nostru a pierdut foarte mult timp pentru că a tratat dezvoltarea economică într-o manieră administrativ-birocratică, chiar politicianist-clientelară. Lipsa de viziune a unui primar şi a unui partid social-democrat, care, realmente, nu posedă aceste cunoştinţe economice a adus Craiova într-o situaţie şi într-o statistică a unor oraşe cu potenţial investiţional mare, în momentul de faţă, Craiova se găseşte pe un neonorant loc 17. Principalele probleme ţin de sectorul IMM-urilor. IMM-urile traversează, în acest moment, în acest oraş, în acest judeţ, o perioadă extrem de grea. Pe lângă faptul că peste 40% dintre aceste IMM-uri au datorii la stat şi nu îşi pot desfăşura activitatea în condiţii optime, există o reală problemă în zona activităţii productive care scade.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Investiţia de la Calafat, de 500 milioane euro, este nefructificată. Din păcate Craiova nu este conectată la Calafat. Drumul cu trenul durează patru ore şi jumătate, şoseaua, la fel, o investiţie care stă de ani şi ani de zile, în impas. Eu, din resurse proprii m-aş fi ambiţionat să fac o autostradă Craiova-Calafat”, a declarat deputatul Ionuţ Stroe.

Acesta a mai spus că autorităţile locale ar trebui să se implice în sprijinirea IMM-urilor pentru accesarea fondurilor europene, dar şi că PNL vrea să diminueze şi să egalizeze contribuţiile sociale la 16% atât pentru angajat, cât şi pentru angajator.

La rândul său, preşedintele PNL Dolj, Nicolae Giugea, a spus că PNL are ca priorităţi naţionale sănătatea şi educaţia: “Judeţul trebuie, în primul rând, să aibă un centru IT de mare performanţă. Avem o instituţie în judeţul Dolj, Universitatea din Craiova, al cărei potenţial nu este pe deplin valorificat în Oltenia. Este un trend ascendent în ceea ce priveşte numărul de angajări pe care îl fac societăţile din domeniul IT, dar nu şi în Craiova”.

Politica