vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Primăria Slatina acordă tichete sociale

10 puncte unde se vor distribui şi depune cereri pentru acordarea de tichete sociale sunt amenajate, de astăzi, pe raza municipiului Slatina, a anunţat Primăria.

Beneficiare ale acestor tichete sunt persoanele cu handicap grav sau accentuat şi, respectiv, pensionari – fără a se ţine seama de vârstă şi tip de pensie, dar al căror cuantum net să fie cel mult 800 lei.

Tichetele sociale, în valoare de 100 lei, vor putea fi folosite pentru cumpărarea de produse alimentare, produse de curăţenie şi igienă corporală sau a locuinţei, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte. Aceste tichete se acordă de două ori pe an: cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi de Paşte.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De menţionat că tichetele sociale (100 lei/sărbătoare/beneficiar) vor fi puse gratuit la dispoziţia cetăţenilor, beneficiarii urmând să le primească direct la domiciliu, prin intermediul poştei, în luna dinaintea evenimentului ce urmează a fi sărbătorit”, au transmis reprezentanţii Primăriei Slatina.

Acordarea tichetelor sociale se va face pe bază de cerere scrisă, însoţită de copii xerox ale următoarelor documente:

Pentru pensionari:

– documente din care să rezulte apartenenţa la categoria de pensionar, respectiv cupon/decizie pensie din luna curentă sau cel mult luna anterioară depunerii cererii;

– act de identitate al solicitantului, care poate fi beneficiarul sau reprezentantul legal al acestuia;

– act de identitate al beneficiarului în condiţiile în care persoana beneficiară este diferită de persoana solicitantă.

Pentru persoanele cu handicap grav/accentuat:

– act de identitate al solicitantului, care poate fi beneficiarul sau reprezentantul legal al acestuia;

– act de identitate al beneficiarului în condiţiile în care persoana beneficiară este diferită de persoana solicitantă;

– documente din care să rezulte apartenenţa la categoria de persoană cu dizabilităţi, respectiv certificatul de încadrare în grad de handicap grav/accentuat.

Cele zece puncte vor fi amenajate după cum urmează:

a)            La Primăria municipiului Slatina – 3 puncte de primire:

–                sediul central: str. Mihail Kogălniceanu, nr. 1;

–                Direcţia Administrarea Domeniului Public şi Privat: str. Unirii, nr. 2B;

–                Direcţia Economică: str. Toamnei, nr. 6;

b)        La Direcţia Protecţie şi Asistenţă Socială – 3 puncte de primire:

–                sediul central: str. Fraţii Buzeşti, nr. 6;

–                Clubul Pensionarilor: str. Victoriei;

–                Centru de Îngrijire si Igiena Corporală: str. Nicolae Bălcescu, nr. 22.

c)          La Centrul „Complex servicii pentru persoane adulte cu dizabilităţi şi alte persoane aflate în situaţii de nevoie Slatina” al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului – Olt, cu care Direcţia Protecţie şi Asistenţă Socială are protocol de colaborare înregistrat sub nr. 7860/08.09.2016 – 1 punct de primire: str. Centura Basarabilor (Progresul);

d)        Compania de Apă Olt  – 3 puncte de primire:

–                Casieria sediu central: str. Artileriei, nr. 2;

–                Casieria Dispecerat: str. Textilistului;

–                Casieria Al.I. Cuza: b-dul Al.I. Cuza.

Cererea pentru acordarea tichetelor sociale se poate descărca şi de pe siteul Primăriei Slatina – www.primariaslatina.ro, şi poate fi totodată transmisă on-line cu condiţia ca, odată cu solicitarea, să fie transmise şi documentele prevăzute mai sus, la adresa [email protected].

 

Politica