marți, martie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

“Pedepsită” pentru că a adus aur României

184 de medalii a adus Craiovei şi României tânăra karateka Adnana Popa, campioană europeană şi mondială. Deşi satisfacţia sportivă, a muncii depuse, a fost răsplătită prin competiţiile câştigate, Adnana a ajuns ca, la doar 22 de ani, să trăiască o profundă dezamăgire cauzată exact de cei pentru care a luptat: Clubul Sportiv Universitatea Craiova, unde era afiliată, şi Federaţia Română de Karate.

podiumÎn 2014, la campionatul european desfăşurat în Finlanda a suferit o accidentare în timpul competiţiei. În Finlanda a primit doar primul ajutor, fiind nevoită să se întoarcă în ţară pentru operaţie. Cum, pentru competiţia respectivă Federaţia îi făcuse asigurare, totul ar fi trebuit să se desfăşoare fără probleme. Nu s-a întâmplat însă aşa şi, după doi ani, nimeni nu a achitat costurile intervenţiei chirurgicale la care Adnana a fost supusă. Vorbim de o sumă de aproximativ 2.000 euro. Sătulă de promisiuni din partea celor care ar fi trebuit să aibă grijă de ea, Adnana, împreună cu mama sa, a venit în redacţia Jurnalul Olteniei şi a povestit întreaga situaţie.

Am avut ruptură de ligamente. Mi s-a acordat primul ajutor, dar nu au vrut să mă lase acolo probabil că ar fi avut mai mult de plătit. Am venit acasă în căruciorul cu rotile, am ajuns, cu ajutorul părinţilor şi al unor prieteni, la Spitalul Militar. Acolo m-am operat pe datorie. Mi s-a făcut implant de ligamente. Federaţia mi-a făcut asigurare pentru participarea la campionat. Când m-am întors în ţară, antrenorul meu, Geri Mitroi, nu s-a interesat dacă am avut sau nu vreo asigurare şi a făcut alta, neştiind că eu am una deja acasă. Eu fiind pe patul de spital, mama cu mine, el trebuia să se ocupe de dosarul meu pentru decontarea operaţiei de către asigurator, City Insurance. Numai că, probabil, a înregistrat asigurarea pe care a făcut-o el, iar datele din aceea nu corespundeau cu perioada accidentării. Asiguratorul a trimis răspuns că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a plăti despăgubire”, ne-a povestit Adnana.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Concret, Federaţia Română de Karate îi făcuse, la City Insurance, o asigurare care acoperea toate posibilele accidentări care se puteau întâmpla în perioada 29.04-05.05 2014, în timpul campionatului din Finlanda. În răspunsul transmis Adnanei de către asigurător este precizat însă un alt număr de asigurare, asigurare încheiată după data desfăşurării competiţiei. Drept urmare i s-a refuzat despăgubirea.

Văzându-se în această situaţie, Adnana a mers la Clubul la care era legitimată. Preşedintele CSU Craiova, Pavel Badea, i-a recomandat un avocat care se ocupă de astfel de situaţii. Avocatul însă, se pare, nu avea niciun interes să îi facă dreptate Adnanei.

Domnul Badea mi l-a dat pe avocatul Mitre Laurenţiu care a făcut un dosar, a depus ceva la instanţă, dar nu s-a mai ocupat apoi. Instanţa a cerut plata unei taxe şi unele documente. Noi nu am ştiut. Am crezut că este de bună credinţă. Însă în urmă cu câteva zile am găsit în cutia poştală un plic, deschis, de la instanţă la două luni după expirarea termenului. Adresa trecută pe documentul de la instanţă este greşită, nu este adresa noastră. Termenul de reexaminare expirase de mult. Am încercat să luăm legătura cu domnul avocat, dar nu mai răspunde la telefon”, a afirmat Adnana.

Implantul de ligamente a fost efectuat de o firmă privată şi trebuie plătit. Factura are o valoare de 7.900 lei.

Ne-am gândit la un moment dat să ne împrumutăm, dar nu mi se pare normal. Ea când a participat la competiţii nu a participat cu numele familiei pe spate. Trebuia să se ocupe antrenorul, clubul, avea contract. Eu eram cu ea în spital nu aveam cum. Ei au aruncat problema de la unii la alţii”, a spus mama Adnanei.

Antrenorul şi preşedintele clubului i-au spus de fiecare dată că se rezolvă. Pentru Jurnalul Olteniei, Pavel Badea a precizat că dosarul Adnanei trebuie soluţionat de Federaţie.

Nu s-a interesat nimeni. Credeţi-mă, eu cu actele acestea m-am dus şi la club şi la Federaţie. Cei de la Federaţie mi-au spus că au dosarul acolo, dar cred că nu s-a uitat nimeni pe el. Am trimis şi mail-uri… nimic”, a mai spus Adnana.

Dezamăgită, Adnana a decis să se retragă din cadrul clubului Universitatea Craiova, asta, deşi anul acesta a luat locul I la Campionatul Mondial de Shotokan. Nu renunţă însă la sport, alegând o carieră de arbitru naţional.

Cazul Adnanei a fost preluat de Casa de Avocatură Săuleanu şi Asociaţii, casa de avocatură ce reprezintă şi Jurnalul Olteniei.

Politica