vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Jucători și oficiali ai Craiovei au fost alături de elevii liceului sportiv la începutul de an școlar

Elevii au revenit de ieri la școală, luni, 12 septembrie, având loc deschiderea oficială a anului școlar 2016-2017. În cadrul festivității de deschidere organizată de Liceul cu Program Sportiv “Petrache Trișcu” din Craiova au fost prezenți și componenți ai lotului CSU Craiova, precum și președintele clubului craiovean, Marcel Popescu, dar și directorul centrului de copii și juniori al formației oltene, Mitică Barbu. În timp ce Alexandru Băluță și Andrei Ivan, cei doi jucători ai lui Gigi Mulțescu aflați la festivitatea de ieri dimineață, împărțeau orare cu însemnele clubului craiovean elevilor școlii, managerul echipei a ținut un mic discurc în fața acestora prin care le-a transmis următorul mesaj: „Sportul vă face mai puternici, mi-aș dori ca peste ani toți care sunteți aici să fiți învingători. Dacă nu veți fi primii să-l respectați pe cel de pe primul loc și să luptați pentru a deveni cei mai buni. Școala vă formează spiritul, iar aici, la „Petrache Trișcu“, aveți modelul campioanelor olimpice antrenate de Dan Podeanu, care v-au fost colege de clasă și de școală. Vă urez succes și vă doresc tuturor să performați“, a declarat Marcel Popescu în fața elevilor de la LPS Petrache Trișcu.

Antrenorul olimpic Dan Podeanu, premiat de conducerea LPS

Profesor în cadrul liceului sportiv din Craiova, antrenorul lotului olimpic feminin de spadă, Dan Podeanu, a fost premiat simbolic de colegii săi prin acordarea a două plachete de merit pentru ceea ce a reușit la Jocurile Olimpice de la Rio, câștigarea titlului olimpic cu echipa feminină de spadă. La festivitatea de deschiderea, au mai fost invitați și inspectorul școlar de specialitate în cadrul IȘJ Dolj, Alin Vancea, precum și directorul CSM Craiova, Mircea Călin.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica