marți, martie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Protestul magistraților se extinde în Oltenia

După ce judecătorii de la Tribunalul Dolj au declanșat protestele, miercuri, nemulțumiți de OUG 43 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cerând, între altele, demisia ministrului Justiției, și cei de la Tribunalele Vâlcea și Gorj, Judecătoriile Craiova, Drobeta Turnu Severin și Râmnicu Vâlcea au decis să protesteze.

De luni, judecătorii de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea și cei de la Tribunalul Vâlcea vor mai soluționa, așa cum au anunțat că vor acționa și magistrații de la Tribunalul Dolj, doar cauzele urgente. În schimb, cei de la Judecătoria Craiova vor purta banderole albe la braț, în timpul ședințelor de judecată, până pe 16 septembrie, iar din 19 septembrie urmează să se judece doar cauzele urgente.

Magistrații Judecătoriei Drobeta Turnu Severin au decis, vineri, în cadrul Adunării Generale a judecătorilor din această instanță, declanșarea protestelor începând de luni, 12 septembrie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

S-a hotărât purtarea de banderole albe la robe la ședințele de judecată în perioada 12-16 septembrie cu aducerea la cunoștința publicului, la începutul ședinței, a semnificației acestui semn și totodată prin aplicarea de afișe pe ușile sălilor de ședință, iar începând cu data de 19 septembrie 2016, dacă nu se întâmplă nimic în acest interval, se va proceda la radicalizarea formei de protest în sensul că se vor lua în pronunțare doar cauzele având ca obiect dosare urgente în materie penală și în materie civilă”, a declarat, pentru Jurnalul Olteniei, judecător doctor Zaharia George – Cristinel, președintele instanței.

Aceeași formă de protest a fost decisă și la nivelul Tribunalului Gorj.

Reamintim că decizia iniţierii protestului a fost luată  „având în vedere modalitatea în care puterea executivă înţelege să nu aplice prevederile legale: faptul că nu se aplică deloc hotărâri date în dezlegarea unor probleme de drept de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deşi obligatorii – Decizia 32/2015 –, că hotărârile date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursuri în interesul legii se aplicăgreşit şi cu nerespectarea prevederilor legale care le reglementează efectele, că de multă vreme prevederile legale se aplică diferenţiat şi discriminatoriu de ordonatorii principali de credite, că nu se pun în executare hotărâri judecătoreşti executorii şi că se emit ordonanţe de urgenţă de către Executiv cu încălcarea competenţei de legiferare a acestuia”, așa cum au precizat reprezentanții Tribunalului Dolj.

Ce cer magistraţii

Judecătorii vor ca puterea executivă să aplice hotărârile date de ÎCCJ în concordanţă cu normele legale în vigoare, Guvernul să emită acte normative doar cu respectarea legii de abilitare dată de Parlament şi a normelor constituţionale, Guvernul să pună în executare hotărârile judecătoreşti, aplicarea nediscriminatorie a actelor normative pentru toţi destinatarii lor, sesizarea Avocatului Poporului pentru a iniţia controlul de constituţionalitate a OUG 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative  şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale. În plus, magistraţii cer demisia ministrului Justiţiei.

Politica