sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

A venit şi eşecul pentru Pandurii

În faţa vicecampioanei s-a încheiat seria bună a băieţilor lui Petre Grigoraş

Aşteptat cu mult interes, mai ales de publicul severinean privat de un fotbal local, derbiul rundei a şasea din prima ligă dintre Pandurii şi Steaua s-a ridicat prea puţin la nivelul aşteptat. Ba mai mult s-a jucat prudent, chiar dacă ”roş-albaştrii” au început mai bine şi au avut prima ocazie în minutul 4, când Stanciu a şutat de la 20 de metri şi Lazar a reţinut cu emoţii. Tot trupa lui” Reghe” a avut o noua şansă în minutul 16 prin Boldrin, care a executat periculos o lovitură liberă de la 25 de metri, dar balonul trece puţin pe lângă poară. Treptat gorjenii au intrat în joc, şi şi-au trecut în cont prima ocazie după prima jumătate de oră, la o fază în care Țucudean a fost angajat bine de Pleaşcă, a scăpat spre poartă, însă vârful a greşit pasa către Herea şi faza s-a stins. Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 68 de Boldrin. Fostul jucător al Astrei a executat perfect o lovitură liberă din lateralul careului de 16 metri. Astfel, Boldrin devine primul jucător al noului sezon care marchează pentru două echipe diferite (Astra şi Steaua). La ultima fază a meciului, gorjenii au executat o lovitură liberă, Tamaş a respins greşit şi băieţii lui Grigoraş n-au reuşit să împingă balonul în poartă.

În urma acestui succes Steaua a devenit lider în campionat în acest moment după primele 6 etape, cu 13 puncte şi cu un meci în minus, urmând să joace, miercuri, restanţa cu CSM Politehnica Iaşi, în timp ce Pandurii au acumulat 9 puncte şi sunt pe poziţia a 4-a. A fost primul eşec pentru trupa lui Grigoraş, după 5 meciuri în care nu cunoscuseră înfrângerea şi în care a obţinut 2 victorii şi 3 remize. Vineri, 9 septembrie, gorjenii vor juca, de la ora 20.30, în deplasare la Mediaş, cu Gaz Metan. În jocul, de sâmbătă, de pe stadionul ”Municipal” din Drobeta Turnu Severin, formula de start a a gorjenilor a fost: D. Lazar – Pleaşcă, Piţian, Vasiljevic, Grecu – Obodo, Mrzljak (84 Răuţă) – Voiculeţ, Sânmărtean (84 Alexandru), Herea (’84, Munteanu)- Ţucudean. De partea cealaltă, Laurenţiu Reghecampf s-a bazat pe: Niţă – Enache, Tamaş, Mitrea, Momcilovic – Achim (’46, Bourceanu), Boldrin (’73, Ov. Popescu) – Popa, Stanciu, De Amorim (’46, Hamroun) – Fl. Tănase.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica