vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Parcul Puşkin se schimbă la faţă

Parcul Puşkin din Craiova a intrat, în ultima perioadă, într-un amplu proces de reabilitare. Acesta vizează schimbarea cu totul a aleilor, a spaţiilor verzi, a mobilierului urban şi introducerea de sisteme de irigare. Corpurile existente pentru locuri de joacă au fost strânse la un loc, fiind realizate două astfel de spaţii, iar cei care vor dori, atunci când va fi gata gazonul, vor putea, fără nicio grijă, să se joace sau să-şi petreacă timpul pe el.

Primăria Craiova continuă procesul de reabilitare a parcurilor din municipiu. A venit, astfel, şi rândul Parcului Puşkin, care este schimbat din temelii.

A început reabilitarea Parcului Crizantemelor sau Puşkin, aşa cum este cunoscut în Craiova, în primul rând prin repararea aleilor, care sunt aproape gata. Mai trebuie doar turnat asfaltul şi mai trebuie făcute alveolele pentru băncuţe, pentru că bordurile deja s-au schimbat”, a explicat Delia Ciucă, şefa Direcţiei Servicii Publice din cadrul Primăriei Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Stâlpii vechi de iluminat au fost şi ei schimbaţi cu cei care existau înainte în Parcul „Nicolae Romanescu”, băncuţele vor fi noi, cu o patină de vechi, urmând să fie aduse, totodată, şi coşuri de gunoi cu picior şi scrumieră.

Spaţiul verde, liber la „călcat”

În ceea ce priveşte zona verde, aceasta va fi schimbată cu totul. Spaţiul va fi deschis prin renunţarea la gardul viu, iar gazonul va fi adus la nivel cu aleile.

Zona verde va fi cu totul reamenajată iar lumea va putea fără grijă să stea pe iarbă. Spaţiul va fi însămânţat cu gazon şi nu cu rulouri, pentru că este o suprafaţă foarte mare. Totodată, se face şi o umplutură de pământ, pentru ca aleile să fie la acelaşi nivel cu spaţiul verde. S-au făcut defrişările, s-au tăiat cam toţi arborii care au fost uscaţi. A fost scos gardul viu, care era incomplet şi îmbătrânit. Chiar dacă făceam o completare la el, el nu avea o continuitate. Până la urmă, gardul viu se pretează într-o zonă ornamentală, nicidecum într-un parc natural”, a mai completat Delia Ciucă.

Important de spus este că, de acum încolo, vor fi două locuri de joacă şi nu unul în acest parc.

Au fost grupate locurile de joacă şi împrejmuite. Ele erau împrăştiate în tot parcul, iar corpurile care erau răsfirate prin parc le-am mutat şi s-au creat două locuri de joacă”, a mai spus şefa Direcţiei Servicii Publice.

Pentru a înlesni accesul cu autoturismele în zonă, şi străzile adiacente parcului au fost asfaltate.

Politica