Egal în faţa campioanei

Home Oltenia Gorj Egal în faţa campioanei
Egal în faţa campioanei

După eşecul de pe teren propriu din preliminariile Europa League, scor 3-1 cu Maccabi Tel-Aviv, Pandurii Târgu Jiu n-a reuşit să lege a doua victorie în campionatul intern. Gorjenii au remizat în a doua etapă din Liga I, disputată duminică seara, la Drobeta Turnu Severin, împotriva formaţiei campioană Astra Giurgiu. Meciul dintre cele două ocupante ale podiumului din sezonul trecut s-a încheiat nedecis, fără niciun gol marcat, deşi partida a avut consistenţă ambele echipe ratând mai multe oportunităţi de a înscrie. Antrenorul pandurilor Petre Grigoraş este mulţumit după acest punct obţinut în faţa Astrei Giurgiu, care se adaugă la cele trei puncte câştigate în prima partidă, dar acuză căldura excesivă care a influenţat evoluţia jucătorilor.

Sunt mulţumit doar dintr-un anumit punct de vedere, că nu am pierdut. Cu puţină şansă puteam să şi câştigăm. Am făcut şi noi câteva greşeli şi ei puteau profita. În partea a doua a fost un joc pe contre, disputat în condiţii speciale. Aţi văzut şi dumneavoastră că a fost o temperatură foarte ridicată şi este inuman. De aceea nici calitatea jocului nu a fost una extraordinară. În schimb trebuiesc felicitaţi jucătorii că au suferit mult în această partidă din cauza căldurii şi e clar că prospeţimea şi luciditatea şi-a spus cuvântul în faza de finalizare. Am întâlnit două echipe extrem de puternice în primele două etape şi am obţinut patru puncte, ceea ce este acceptabil ţinând cont de schimbările din lot”, a declarat Petre Grigoraş.

Cred că Buijs a făcut o partidă bună, exceptând acel mic cadou pe care era să-l facă. În rest e un jucător cu calităţi bune, cu sute de meciuri în Eredivisie şi sunt convins că va creşte mult în joc. Este în urmă cu pregătirea şi doar prin jocuri îl putem aduce, şi nu numai pe el, ci şi pe ceilalţi jucători veniţi de curând la forma dorită”, a mai spus tehnicianul. Pentru Pandurii Târgu Jiu urmează acum returul cu Maccabi Tel-Aviv, în ziua de joi, 4 august, de la ora 20.30, care se va disputa în Israel. În primul meci, cel de pe teren propriu, gorjenii au pierdut cu scorul de 3-1, iar asta înseamnă că vor trebui să marcheze cel puţin trei goluri în fieful israelienilor, o misiune foarte dificilă dar nu imposibilă.

Pandurii Târgu Jiu – Astra Giurgiu 0-0

Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin

Pandurii: Lazar – Buijs (’74, Armiche), Bunoza, Vasiljevic – Unguruşan, Mrzljak, Obodo (’58, Munteanu), Voiculeţ – Trifu (’64, Piţian), Hora, Herea.

Antrenor: Petre Grigoraş.

Astra: Lung jr. – Vangjeli, Săpunaru, Oros, Morais – Boubakar, Seto – Ioniţă (’46, Balaure), Boldrin (’83, Gheorghe), de Amorim – D. Florea (’46, Niculae). Antrenor: Marius Şumudică.

Cartonaşe galbene: Buijs / Florea, Morais.

Au arbitrat: Radu Petrescu – Adrian Ghinguleac, Mircea Grigoriu; Marian Balaci.