vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Craiova s-a descătușat

Formația craioveană a obținut prima victorie din acest sezon în a doua etapă a campionatului, când a întâlnit, luni seara, pe stadionul Extensiv din Craiova, ASA Târgu Mureș. CSU s-a impus cu scorul de 2-1 în fața mureșenilor, prin golurile marcate de Rocha, în minutul 32, și Măzărache, în minutul 65. Al treilea gol al partidei a fost marcat tot de un alb-albastru, Ivan înscriindu-și în proprie poartă la numai trei minute după startul reprizei secunde. În acest meci, și-a făcut apariția în tricoul Craiovei și proaspăta achiziție Gustavo, care a intrat în minutul 67. Oricum, trupa pregătită de Gheorghe Mulțescu și-a creat numeroase ocazii de gol, dar nu a fost foarte eficientă la finalizare. Tehnicianul Craiovei a declarat la sfârșitul meciului că dacă ar fi fost o echipă germană, CSU ar fi umplut poarta formației ASA de goluri. „Ne-am propus să facem un joc ofensiv. Cred că am condus 80-90% din joc. Am construit bine și variat, am avut o groază de ocazii, unele mai mari decât altele. În loc să avem două-trei goluri diferență la pauză, în startul reprizei a doua am fost egalați. Totuși, este bine că am rămas concentrați, nu am acuzat șocul, și a venit just golul doi. Puteau să mai vină și altele. Vreau să-i felicit pe jucătorii mei, pentru că au construit, au trebuit să alerge mai mult decât adversarul pe căldura asta, la peste 40 de grade la nivelul terenului. Au avut dinamică și au reușit să câștige meciul. Îmi place să joc pe atac, dar a trebuit în final să securizez zona, de-asta l-am introdus pe Dumitraș. Rocha nu a făcut bine faza defensivă, iar Zlatinski în minutul 90 urca în ofensivă. Poate este și vina mea, că asta le-am cerut, să atace. Dar 2-2 sau 3-1 nu este același lucru. Gustavo nu este la potential maxim acum, dar atunci când a pus piciorul pe minge s-a văzut. A dat câteva pase bune, a intrat în combinații. Va veni timpul când va arăta și în meciurile oficiale ceea ce arată la antrenamente. Ivan a făcut un joc foarte bun pentru echipă, a reușit să alterneze acțiunile individuale cu cele colective, a făcut și faza de apărare. În opinia mea a avut o evoluție foarte solidă. Exact pe ceea ce spunea Daum, pe filosofia lui. Spunea că apreciază jucătorii disciplinați, care se dăruiesc echipei. De data asta Ivan a fost receptiv la ceea ce i-am cerut, a făcut unul dintre cele mai bune jocuri ale lui. A avut mingea, a driblat, dar s-a implicat și în combinații. Nu a avut șansa golului. Ar fi trebuit să aibă mai multă inițiativă. Lui Măzărache i-am spus că va avea două-trei ocazii de gol, având în vedere faptul că avea un singur adversar pe care l-a putut ușor depăși. Oricum, mi-a plăcut construcția azi, toți jucătorii au fost implicați. Am început acțiunile din spate, sigur mai sunt unele greșeli, nu se informează unii jucători bine, dar suntem pe drumul cel bun. Am avut 10-15 ocazii de gol, dacă eram nemți îi băteam la cinci, șase goluri diferență. Eu îmi fac treaba la Craiova, am venit cu sufletul deschis. Mă bucur că suporterii sunt inteligenți, au înțeles că sunt profesionist și am venit să fac treabă. Plus spectacol. Și eu, când jucam o făceam și pentru spectatori. Am știut să mângâi mingea, să dau niște pase care să placă. Gen Ilie Balaci, geniul Craiovei, ori Cîrțu, ori Donose. Lumea asta așteaptă, să vadă artă. Și ca antrenor sunt tot ofensiv. Să pierd cu 3-2 decât cu 1-0. Doar așa se dezvoltă fotbalul. Eu am rămas un sentimental“, a declarat Mulțescu. Andrei Ivan, cel care a marcat autogolul din meciul cu ASA, a spus că a fost primul gol înscris în proprie poartă din cariera sa. „Sunt primele trei puncte, este o victorie mare astăzi. Contează că am câștigat. A fost puțină presiune prin faptul că a fost domnul Daum în tribună, dar va trebui să-i demonstrez de la meci la meci că sunt mai bun. Eu voi da totul pentru că îmi doresc ca la meciurile de calificare să fiu pe teren. La execuția lui Zicu am încercat să deviez peste poartă, a fost primul autogol din cariera mea. În această săptămână trebuie să ne antrenăm și mai bine, ne dorim să facem un meci bun la Giurgiu, dar și în Cupa Ligii, cu CFR Cluj“, a spus atacantul formației craiovene.

CSU Craiova – ASA Târgu Mureș 2-1 (1-0)

Au marcat: Rocha 32, Măzărache 65 / Ivan (aut.) 48

Policlinica Buna Vestire Craiova

Stadion: Extensiv, spectatori: 2.000

CSU: Calancea – Popov, Acka, Kay, Vătăjelu – Madson (67 Gustavo), Zlatinski – Rocha, Bancu (57 Măzărache), Ivan – Rambe (80 Dumitraș).

Antrenor: Gheorghe Mulțescu

ASA: Stăncioiu – Matei, Cordoș, M. Constantin, Dobrosavlevici – Andre (21 Ursu, 71 Feketics), Dică – Ioniță, Zicu, Borza (46 Hamed) – Kuku.

Antrenor: Dario Bonetti

Arbitri: Marcel Bîrsan – Miklos Nagy, Gabriel Barjac. Rezervă: Horia Mladinovici

Observatori: Romulus Gabor, Constantin Ștefan

Eliminat: Matei 82

REZULTATE ETAPA A II-A

Vineri, 29 iulie

CSM Poli Iași – Gaz Metan Mediaș 3-1

Sâmbătă, 30 iulie

FC Botoșani – CFR Cluj 3-1

Dinamo București – Poli Timișoara 2-1

Duminică, 31 iulie

Pandurii Târgu Jiu – Astra Giurgiu 0-0

FC Viitorul – Steaua București 1-3

Luni, 1 august

CSU Craiova – ASA Târgu Mureș 2-1

Concordia Chiajna – FC Voluntari 0-4

PROGRAM ETAPA A III-A

Vineri, 5 august

FC Voluntari – FC Botoșani ora 18.30

ASA Târgu Mureș – CSM Poli Iași ora 21.00

Sâmbătă, 6 august

Astra Giurgiu – CSU Craiova ora 18.30

Steaua București – Concordia Chiajna ora 21.00

Duminică, 7 august

Gaz Metan Mediaș – FC Viitorul ora 18.30

Poli Timișoara – Pandurii Târgu Jiu ora 21.00

Luni, 8 august

CFR Cluj – Dinamo București ora 21.00

Politica