vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Trei salariaţi CEO, protest la prima oră

Trei angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia (CEO) au protestat, luni dimineaţa, în faţa sediului din Târgu Jiu al societăţii, cerând să discute cu şefii companiei. Oamenii sunt din Runcurel şi li s-a promis că, dacă îşi vor ceda casele şi terenurile Carierei Jilţ Nord, vor fi angajaţi pe perioadă nedeterminată. Acum au contracte pe perioadă determinată şi se tem că vor rămâne fără locuri de muncă, scrie gorjexclusiv.ro. Reprezentanţii CEO au declarat, pentru Jurnalul Olteniei, că cei trei angajaţi vor fi primiţi în audienţă, în urma unei programări.

Dumnealor au venit pur şi simplu în faţa unităţii, nici măcar nu ne-au sunat din timp să ne spună că vor să ia legătura cu cineva din conducere. Domnul director când a venit le-a spus să vină să se înscrie în audienţă, pentru a vedea despre ce este vorba. Conducerea a fost foarte deschisă, dar să vină în audienţă”, ne-a declarat Simona Efrim, purtător de cuvânt în cadrul Complexului Energetic Oltenia.

Reamintim că Greenpeace România a semnalat în mai multe rânduri problema gorjenilor din Runcurel.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În aprilie, mai mulţi activişti Greenpeace au protestat împotriva “exproprierii abuzive a peste 100 de familii pentru extinderea carierei de lignit aparţinând Complexului Energetic Oltenia”.

La protest au luat parte şi un grup de localnicii care urmează să fie evacuaţi şi să primească în schimbul proprietăţilor lor compensaţii stabilite “fără negociere”.

Potrivit protestatarilor, mesajul central al acţiunii a fost “Dreptate pentru Runcurel”. Alte mesaje transmise de Greenpeace România au fost “Despăgubiri corecte la Runcurel” şi „Cioloş, Premierul Nepăsării, lasă oamenii pe drumuri”.

Satul Runcurel din judeţul Gorj, situat între carierele de lignit Jilţ Nord şi Roşiuţa, este inclus în coridorul de expropriere al proiectului „Deschiderea şi punerea în exploatare a carierei Jilţ Nord la o capacitate de 4,5 milioane tone/an lignit”.

Oamenii din Runcurel au primit de Crăciun notificări de expropriere prin care li s-a dat un termen de 30 de zile să elibereze terenurile. Nu a venit nimeni de la CEO sau de la primărie să le spună oamenilor ce se va întâmpla cu ei, dacă le sunt construite alte case, dacă vor primi despăgubiri cu care să îşi poată reface traiul în altă parte. În aceste condiţii, considerăm foarte gravă atitudinea nepăsătoare a Guvernului, care a dat undă verde exproprierii”, afirma, în aprilie, Ionuţ Apostol, director de campanii în cadrul Greenpeace România.

În iunie, în urma unei vizite la Runcurel, APADOR-CH s-a alăturat în eforturile Greenpeace de a-i ajuta pe localnicii din Runcurel solicitând implicarea premierului.

Vera IONESCU

Politica