marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Fotbal (F): Real a început pregătirea

Reprezentanta Băniei în Superligă va debuta în noul sezon, pe 11 septembrie, şi are ca obiectiv clasarea pe locurile 5-7.

Gruparea craioveană Real Craiova a demarat, săptămâna trecută, pregătirile pentru noul sezon al Superligii. Faţă de ediţiile trecute pentru echipa craioveană, noul campionat se anunţă unul de tranziţie, iar obiectivul este clasare pe locurile 5-7.

Am remaniat lotul, adică am renunţat la jucătoarele din afara Craiovei, cele care făceau tot timpul naveta când erau meciuri de jucat. Din lotul vechi au rămas doar 4 jucătoare este vorba de Alina Peşu, Iulia Obreja, Mirica şi Nicoleta Bărbos, dar pentru Superligă el va fi completat cu junioare de la echipa a doua. Am dorit să întinerim echipa şi de aceea nu mai puţin de 7 fotbaliste, este vorba aici de Genoveva Roşie, Roxana Radu, Ana Maria Ioniţă, Veronica Neagoe, Mihaela Stan, Mituţa Simion şi Ionela Strechie vor juca, din septembrie, în campionatul Superligii. Tocmai de aceea, aş vrea ca tinerele ce doresc să practice acest sport pot veni la selecţiile pe care le organizăm la terenul de la FEFS. Pentru noul sezon ne propunem o clasare pe locurile 5-7 în Superligă, iar în 2-3 ani să revenim în play-off. În liga întâi cu Real II ne propunem tot o clasare pe 5-7, iar în campionatul de junioare vrem să terminăm în primele 6 echipe din ţară”, a spus antrenorul echipei Real Craiova, Sorin Pătraşcu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acesta va fi ajutat în noul sezon de Ionuţ Văduva, cel care este student la FEFS şi care se va ocupa şi de echipa de junioare. Formaţia de junioare a Realului va fi formată din sportive născute în anul 2002 şi mai mici, iar competiţia la nivel naţional se va juca în teren cu 8 jucătoare de câmp plus portarul. De asemenea Real II va încăpea pe mâna lui Sorin Popescu şi Dan Naicu. Real Craiova va începe campionatul în Superligă pe 11 septembrie, atunci când este programată prima etapă, însă după cum afirma antrenorul Sorin Pătraşcu va lua o pauză pentru un stagiu de pregătire.

Vom profita de mica pauză intercompetiţională, iar în perioada 12 -23 septembrie vom merge într-un stagiu de pregătire la Rânca. Această pauză se datorează dublei pentru calificare pe care naţionala o va avea pe 15 septembrie cu Ucraina, respectiv 20 septembrie cu Grecia. Noi vom merge şi cu echipa a doua în perioada 25 august-4 septembrie, tot la Rânca, însă până pe 23 august ne vom pregăti pe plan local”, a spus Pătraşcu.

Superliga feminină va debuta pe 11 septembrie, iar datele de desfăşurare a etapelor vor fi: etapa 1(11 septembrie 2016), etapa a 2-a (25 septembrie), etapa a 3-a (2 octombrie), etapa a 4-a (9 octombrie), etapa a 5-a (16 octombrie), etapa a 6-a (23 octombrie), etapa a 7-a (30 octombrie), etapa a 8-a (6 noiembrie), etapa a 9-a (13 noiembrie). Returul se va relua pe 20 noiembrie, iar ultima etapă din acest an se va disputa pe 27 noiembrie. De asemenea FRF a stabilit pentru fotbalul feminin şi datele de disputare a primelor faze ale Cupei României. Astfel, faza întâi se va derula pe 12 octombrie, iar turul următor pe 23 noiembrie.

CFF Oltenia Craiova se înscrie în liga a 2-a.

O altă formaţie din Bănie, care a evoluat şi în prima ligă, CFF Oltenia Craiova se va înscrie din toamnă în liga a doua, adică cel de-al treilea eşalon al ţării, dar şi în campionatul naţional de junioare U-15. Această echipă va fi antrenată de fosta mare jucătoare a naţionalei României, Victorina Simion, care în sezonul 1991-1992 devenea campioană cu CFR Craiova şi care a evoluat apoi la echipa turcă Sitespor Istanbul.

Politica