joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Pagubele de la ultima furtună, contabilizate de Prefectură

Comisii de specialitate numite prin Ordin al prefectului se vor deplasa în judeţ, în perioada următoare, pentru validarea rapoartelor întocmite de comitetele locale pentru situaţii de urgenţă în urma furtunii de săptămâna trecută. În urma centralizării datelor, va fi întocmit un Raport de sinteză pe baza căruia se va încerca găsirea de fonduri pentru refacerea infrastructurii şi obiectivelor afectate de calamităţi.

Ploile şi furtunile care s-au abătut asupra Mehedinţiului, în perioada 15-18 iulie, au afectat 31 de localităţi în care au fost inundate 14 locuinţe, 13 anexe gospodăreşti, 50 de curţi şi 46 de subsoluri. Drumul Judeţean 607 C, afectat pe o porţiune importantă.

Potrivit datelor transmise de Prefectura Mehedinţi, ploile au afectat 3 municipii şi oraşe (municipiile Drobeta Turnu Severin şi Orşova, precum şi oraşul Strehaia) şi 28 de comune şi sate (comunele Pătulele, Eşelniţa; Șimian, Pristol, Burila Mare în Burila Mare, Gogoşu, Gruia, Devesel, Livezile, Iloviţa, Broşteni, Rogova, Poroina, Salcia şi satele Dedoviţa, Dudaşul Cerneţiului, Cerneţi, Crivina, Burila Mică, Scăpău, Halânga, Lupşa, Fântâna Domnească, Mijarca, Igiroasa, Imoasa, Luncşoara, Stănceşti, Corzu, Izimşa).

Policlinica Buna Vestire Craiova

Au fost inundate un număr de 14 locuinţe – ( 6 în mun. Dr. Tr. Severin, 3 în loc. Șimian, 2 sat. Cerneţi – com Șimian, 1 în sat Dedoviţa- com Șimian, 1 în sat Piatra Albă– com Șimian, 1 în com. Gruia).

Au fost inundate un număr de 13 anexe gospodăreşti – (2 în mun. Dr. Tr. Severin, 4 în loc. Șimian, 1 în com. Eşelniţa, 2 în com. Pristol, 2 în com. Burila Mare, 2 în sat Scăpău – com. Devesel); un număr de 50 curţi – (21 în mun. Dr. Tr. Severin, 12 în loc. Șimian, 3 în sat Dedoviţa – com. Șimian, 4 în loc. Cerneţi – com. Șimian, 3 în loc. Pătulele, 2 în com. Pristol, 2 în com. Burila Mare, 2 în sat Crivina – com. Burila Mare, 1 în sat Burila Mică – com. Gogoşu); un număr de 48 subsoluri/beciuri (19 în mun. Dr. Tr. Severin, 1 în oraş Strehaia, 22 în loc. Șimian, 2 în loc. Cerneţi – com. Șimian, 1 în sat Dudaşul Cerneţiului – com. Șimian, 1 în loc. Pătulele, 1 în com. Livezile, 1 în com. Ilovăţ).

La nivelul judeţului Mehedinţi, în perioada menţionată, 235 de pompieri cu 37 de autospeciale de lucru cu apă şi spumă, 12 autocamioane de intervenţie, 27 de motopompe şi 2 autospeciale de primă intervenţie şi comandă, au acţionat pentu înlăturarea efectelor negative produse, astfel: în municipiul Dr. Tr. Severin: s-a intervenit pentru degajarea a 14 acoperişuri sau elemente de acoperiş (12 la blocuri de locuinţe şi 2 la case de locuit) prăbuşite sau în pericol de cădere, care au avut ca efect negativ avarierea a 6 autoturisme; s-a intervenit pentru evacuarea apei din 14 locuinţe, 13 anexe gospodăreşti, 50 de curţi şi 48 subsoluri/beciuri. De asemenea pentru înlăturarea efectelor negative produse de inundaţii la nivelul judeţului Mehedinţi, a intervenit din cadrul ISU Dolj, un echipaj format dintr-un ofiţer şi 31 subofiţeri cu 1 ACI şi 4 motopompe (1 MPR+3MPT). Totodată, alături de forţele profesioniste, la intervenţii au participat SVSU Dr. Tr. Severin, SVSU Șimian, SVSU Burila Mare, SVSU Gruia, SVSU Pristol, SVSU Iloviţa cu 59 voluntari, 11 motopompe, 4 drujbe, 6 utilaje grele, 4 mijloace de transport, precum şi S.C. SECOM S.A. cu 12 salariaţi, 2 vidanje şi 1 utilaj greu (buldoexcavator).

=

Politica