miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Fără plajă publică în Slatina, în plin sezon estival

Clubul Nautic şi de Agrement Plaja Olt situat la intrarea în Slatina, dinspre Craiova, nu a fost deschis încă publicului larg, doar pentru presă, pe 28 iulie. Zvonurile spun acum că s-ar deschide în luna septembrie când sezonul estival este teoretic încheiat.

Lucrările sunt gata, însă mai trebuie angajate persoane şi obţinute toate autorizaţiile de funcţionare, notează digi24.ro.

În cadrul clubului nautic, a fost inaugurat anul trecut şi Plaja Olt ce a funcţionat întregul sezon estival, cu întrerupere de câteva zile, fiindcă a avut loc un incident: un copil s-a înecat într-un dintre piscinele amenajate la Plaja Olt. Vara aceasta ea nu a mai fost deschisă deloc,probabil din cauza lucrărilor derulate la Clubul Nautic şi de Agrement.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cu toate acestea slătinenii nu înţeleg de ce nu a fost permis accesul măcar către Plaja Olt şi cele două piscine. Noroc, că în oraş şi în apropiere, există câteva piscine private, unde oltenii au putut să se distreze vara aceasta.

“A fost vara aceasta caniculară, puteau să facă profit foarte mare, nu înţeleg de ce nu au deschis Plaja Olt. Mai avem câteva piscine private aici, dar la Plaja Olt, era amenajat cu nisip, aveai puţin senzaţia că eşti pe litoral. Ne-ar fi plăcut să o deschidă vara asta cum a fost şi vara trecută”, spune Ionel, locuitor din Slatina.

Proiectul Clubul Nautic şi de Agrement Plaja Olt este finanţat din fonduri europene şi din fonduri de la bugetul local şi vor fi puse la dispoziţie anumite facilităţi, debarcader pentru hidrobiciclete şi bărci cu vele (cuprinzând nouă culoare de câte 1.000 metri, n.a.), terenuri de sport pentru minigolf, tir cu arcul, beach-volei, tribune, zonă pentru escaladare/căţărare, spaţii pentru fitness şi SPA.

Politica