vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Greva foamei la Hidroserv. Opt angajaţi au avut nevoie de îngrijiri medicale

Circa 40 de salariaţi de la Hidroserv Râmnicu Vâlcea au intrat, joi, în greva foamei. Opt dintre ei au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce au leşinat din cauza lipsei de hrană, a caniculei şi pentru că, spun ei, conducerea nu le-a dat nici măcar un pahar cu apă. O parte din protestatari au renunţat. Ieri seară, doar 14 dintre ei rămăseseră pe baricade.

Oamenii au recurs la această formă de protest după ce conducerea a refuzat să semneze Contractul Colectiv de Muncă şi să acorde o serie de drepturi salariale.

Reamintim că Sindicatul Porţile de Fier, organizaţie sindicală reprezentativă la nivelul SSH Hidroserv SA, a anunţat, printr-un comunicat de presă, că salariaţii din cadrul Sucursalei Râmnicu Vâlcea, membri ai Sindicatului Porţile de Fier, au organizat un protest spontan în curtea sediului sucursalei, cerând să le fie acordate toate drepturile cuvenite.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La nivelul SSH Hidroserv SA, a fost declanşat conflictul de muncă încă din 21 ianuarie. Nici până acum nu a fost soluţionat.

“Cu toate că ne aflăm într-un conflict de muncă şi că, înţelegând situaţia salariaţii nu au declanşat greva, deşi există semnăturile necesare, tot în mod abuziv şi în total dispreţ faţă de lege, Conducerea Executivă a procedat la concedierea colectivă a peste 240 salariaţi. Abuzul este cu atât mai evident, având în vedere că din cei 244 salariaţi disponibilizaţi, 217 sunt membri ai Sindicatului Porţile de Fier şi doar 27 ai celorlalte 6 sindicate existente la nivelul societăţii. În momentul de faţă Conducerea Executivă, din cauza lipsei de personal datorate concedierilor colective, detaşează salariaţi din sucursalele în care nu s-au făcut concedieri de personal în cele în care s-au făcut disponibilizări masive: Porţile de Fier şi Râmnicu Vâlcea, fapt ce dovedeşte ori incompetenţa ori abuzul evident în dauna intereselor personale ale salariaţilor pe care îi reprezentăm”, se arată în comunicatul sindicaliştilor.

Sindicaliştii au mai precizat că situaţia a fost semnalată şi la ministerul de resort, la Guvern şi Administraţia Prezidenţială. Până acum singurele rezultate, susţin aceştia, au fost „ameninţările şi atacurile la adresa salariaţilor şi liderilor de sindicat Florin Iordache – Rm. Vâlcea şi Cristinel Popescu – Porţile de Fier. Până în acest moment au fost disponibilizaţi 4 lideri de sindicat”.

 

 

Vera IONESCU

Politica