La Muzeul de Artă din Craiova a fost lansată, ieri, cartea „Cantacuzini şi Brâncoveni” a autoarei Florentza Georgetta Marincu, descendenta familiei Marincu care a donat Palatul Marincu, devenit Muzeul de Artă şi Etnografie, comunităţii calafetene. La eveniment au luat parte oameni de cultură, invitaţi să-şi exprime aprecierea faţă de roman, care se întinde în 1050 pagini. Dan Lupescu, fost director Direcţia Judeţeană de Cultură Dolj, prof.Ionel Turcin, prof.Ina Stâncă, dar şi prof. Ionuţ Pătularu, director C.N Pedagogic “Ştefan Velovan” Craiova, care a scris prefaţa romanului lansat ieri.
“Este un eveniment deosebit pentru urbea craioveană, pentru întreaga cultură românească, pentru că acest roman se înscrie într-un stil aparte, ce l-am putea numi stilul marincian, al doamnei Georgetta Florentza Marincu, o doamnă care descinde din această ilustră familie a Marincilor, creatori de istorie, de frumos, cei care au donat neamului nostru Muzeul de Artă din Calafat, ctitori ai bisericii greceşti şi liceul din Poiana Mare. După părerea criticilor, acest roman este o bijuterie, un diamant şlefuit în mii şi mii de feţe, ţesut prin această psihologie fină a caracterului societăţii româneşti şi dând amploare acestor două mari familii, Cantacuzini şi Brâncoveni, familii care au dăruit atât de multe neamului românesc. De doamna Florentza Marincu mă leagă o prietenie frumoasă mai ales, că fiind ucenicul domnului profesor Alexandru Toma-Firescu, în casa căreia mă regăseam, în Palatul Zamfirescu se vorbea cu reverenţă, cu respect şi pioşenie despre această familie a Marincilor, despre aceşti oameni creatori de frumos, creatori de istorie. S-a legat o prietenie frumoasă între domnul Firescu şi familia Marincu, doamna Florentza, şi domnul Villy Marincu iar eu eram un martor tăcut al acestei prietenii.Ulterior, am devenit o parte din această frumoasă poveste. Atunci când doamna Florentza Marincu mi-a dăruit această nobilă misiune de a scrie prefaţa romanului Cantacuzini şi Brâncoveni, am fost emoţionat ca şi cum m-aş fi aflat la masa Cantacuzinilor şi Brâncovenilor. Cu siguranţa ar fi fost oameni mai înţelepţi, mai îndepretăţiţi decât mine să scrie această prefaţă.Însă, tocmai cunoscund-o pe doamna Florentza şi pe domnul profesor Firescu , am socotit că este o onoare şi continuare a frumoasei noastre prietenii”, prof.Ionuţ Pătularu, director C.N Pedagogic Ştefan Velovan Craiova.
Invitaţii au spus despre autoarea romanului “Cantacuzini şi Brâncoveni” că este “doamna spiritului calafetean”. Cartea au catalogat-o ca fiind un “roman fluviu, o lucrare de referinţă, caracterizată prin obiectivitate şi detaşare”, “un roman care reflectă imagini terifiante ale luptei pentru putere a familiilor Cantacuzino şi Brâncoveanu”.
Un roman aşternut pe foaie în urmă cu 50 ani a reuşit să vadă lumina tiparului tocmai în anul 2015. Florentza Georgetta Marincu a reliefat toţi paşii pe care i-a parcurs până la publicarea romanului.
„Această carte este rodul unei munci îndelungate făcută cu mare pasiune şi mai ales cu răbdare. În anii 1960 am intrat în Biblioteca Academiei şi doi ani am studiat şi am făcut fişe pentru această epocă brâncovenească care mă fascina. Apoi, am început să scriu. Trei ani am parcurs aproape tot romanul, dar nu l-am isprăvit pentru că am simţit nevoia unei pauze. În momentul acela avem 500 pagini bătute la maşină şi 400 în creion. Nu existau pixuri, existau la mare lux nişte creioane galbene de metal cu mină. Când am închis în dulapul bibiliotecii patru bibliorafturi pline nu mi-am închipuit că pauza o să fie atât de lungă. Din păcate, a durat 50 ani în care probleme grele de viaţă, m-au solicitat într-atâta, încât doar când aveam un moment de răgaz mă mai gândeam la manuscrisul meu. Între timp şi-a făcut loc alt gând stăruitor şi mi s-a părut mai util să încep să scriu „Cioburile de istorie” pentru că sufeream grozav de oprobiul aruncat asupra familiei mele, aceşti oameni care construiseră şcoli, biserici, dăruiseră un palat obştii. În timpul acesta am făcut diverse munci. Zece ani am condus Biblioteca Tehnică a Centralei Nucleare de la Cernavodă. În aceşti 10 ani am început să scriu nu în continuarea romanului acesta, ci a “Cioburi de istorie”, Georgetta Florentza Marincu.
A mărturisit că odată cu răsfoirea romanului, vor afla zbuciumul prin care au trecut familiile Cantacuzino şi Brâncoveanu.
“Prin 2000, un grup de prieteni care ştiau de acest manuscris al meu, au început să stăruie, să-l scot la lumină şi să căutăm o posibilitate de a-l publica. L-am scos, l-am completat cu încă 100 pagini, prietenii mei mi-au găsit nişte sponsori şi am început completarea, verificarea şi la mijlocul anului 2014, am luat legătura cu editura pe care mi-au indicat-o.Am sperat că va apărea până la sfârşitul anului Brâncovenilor-anul 2014, ca o încununare a tuturor jertfelor pioase care s-au făcut în amintirea lor. Nu a fost cu putinţă, greutăţile de redactare au fost enorme, mai întâi partea scrisă în creion, când am scos-o din dulap mirosea a mucegai, o parte era ilizibilă, a trebuit refăcută.A fost foarte greu pentru tinerii operatori de la calculatoare să o descifereze, să înţeleagă limba uşor cronicărească care mi-am permis-o. A trebuit să fac un glosar, nu a fost bine şi uşor nici aşa, am înregistrat tot romanul pe reportofon săptămâni întregi, nu a fost bine.Au venit cu laptop-urile acasă, l-am dictat o dată, l-am mai corectat de cinci ori şi am avut noroc şi cu unul din sponsori care a adoptat acest manuscris ca şi cum ar fi fost opera proprie şi a urmărit-o îndeaproape. Cu chiu, cu vai, a apărut tipărită în martie anul acesta. Dar, sunt mulţumită că pot oferi o carte frumos realizată şi eu cred că este aşa cum spuneau cei vechi, o carte de învăţătură. M-au fascinant personajele, nu numai cele masculine atât de puternice, dar în special cele două feminine.Doamna Elena, Basarab Cantacuzino şi doamna Marica Brâncoveanu. Femeile zilelor noastre se plâng de greutăţile existente.Dar să vă spun despre aceste femei. Au născut fiecare 11 copii după ce se căsătoreau la o vârstă de 14-15 ani, conduceau gospodării enorme, zeci de moşii, creşteau aceşti copii, îi educau, îi înzestrau şi le creşteau nepoţii.Trăiau alături de soţii lor, vicistitudinile epocii. Doamna Marica Brâncoveanu avea un creier cât un computer, soţul îi cerea să ţină minte pe dinafară, toate socotelile celor 110 moşii şi sumele de bani depuse în băncile de la Viena, Elveţia, Ardeal, împrumuturile date. De frica turcilor ca să nu fie nimic scris, doamna ţinea minte toate amănuntele gospodăriilor. A trebuit să asiste şi la teribilele schingiuiri ale soţului şi fiilor ei”, Georgetta Florentza Marincu.
